7 aprilie – Ziua Mondială a Sănătăţii

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis ca tema Zilei Mondiale a Sănătăţii – 7 aprilie 2013, să fie hipertensiunea arterială. Hipertensiunea arterială a fost identificată ca una dintre cele mai importante probleme de sănătate publică. Această boală afectează unul din trei adulţi, mai mult bărbaţii decît femeile.

Sloganul acestei zile este: ”Verifică-ţi tensiunea arterială. Elimină-ţi riscul de infarct de miocard şi Ziua-Mondiala-a-Sanatatiiaccident vascular cerebral!”

Tensiunea arterială joacă un rol vital în asigurarea oxigenului şi substanţelor hrănitoare necesare organismului. Sîngele ajunge sub presiune în tot organismul. Această presiune este realizată de relaţia dintre activitatea de pompare a inimii, rezistenţa patului vascular şi vîscozitatea sîngelui.

Cînd se măsoară tensiunea arterială, primul număr este tensiunea sistolică, care reprezintă valoarea cea mai mare a tensiunii, iar al doilea număr – tensiunea diastolică – reprezintă perioada cînd inima este în repaus între bătăi. Valorile optime sînt 120/ 80. Dacă valorile sînt constant 140/90 sau mai mari, este diagnosticată hipertensiunea arterială. Presiunea arterială crescută suprasolicită arterele şi inima, crescînd riscul de atac de cord, accident vascular cerebral şi boli de rinichi. Această afecţiune este responsabilă de 13% din totalul deceselor la nivel mondial. Hipertensiunea arterială cauzează 22% din totalul infarcturilor de miocard în Europa de vest şi 25% în Europa centrală şi de est.

În anul 2012, la nivelul judeţului Cluj, 60% din totalul deceselor au fost cauzate de bolile aparatului circulator, în creştere cu 3% faţă de anul 2011. În 2012, din datele raportate de medicii de familie din judeţul Cluj în ceea ce priveşte afecţiunile cronice, pe primul loc s-a situat hipertensiunea arterială, cu o prevalenţă de 12,7%, în creştere faţă de 2011 (12,5%).

Factorii de risc pentru presiunea sanguină crescută sînt: dieta bogată în grăsimi saturate, consumul excesiv de sare, sedentarismul, fumatul, consumul exagerat de alcool, antecedentele familiale, vîrsta peste 65 ani. Deoarece mulţi oameni care au presiunea sanguină crescută sînt asimptomatici, este important să se facă monitorizarea regulată a valorilor tensiunii.

Medicaţia combinată cu modificările stilului de viaţă pot fi eficiente în reducerea valorilor tensiunii arteriale: dieta sănătoasă; reducerea consumului de sare (mai puţin de 5 grame pe zi); renunţarea la fumat; reducerea consumului de alcool; exerciţii fizice regulate; controale periodice ale tensiunii arteriale.

Dr. Dorina DUMA

director executiv DSP Cluj

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.