25 DE PRIMARI CU PATRU ŞI CINCI MANDATE

Daca înainte de ’90 alegerea primarilor se stabilea de serviciile de cadre ale comitetelor judeţene, iar revocările erau determinate , în principal, de derapaje ale comportamentului moral-politic şi nu al …ingineriilor financiare, azi lucrurile au cu totul alte dimensiuni impuse de reguli democratice şi ale pluralismului politic. Chiar dacă scrutinul electoral cu un singur tur aduce la cîrma unităţilor administrativ-teritoriale primari şi preşedinţi de consilii judeţene ce obţin doar o treime din opţiunile celor cu drept de vot, trebuie să-i acceptăm. Puţine au fost comunele în care primarii au obţinut peste 60% din sufragiile electoratului prezent la urne, excepţie făcînd Alexandru Rus din Recea Cristur, cu 94%, David Prunean din Vad, cu 88%, Mihai Sav din Aluniş, cu 83%, Dumitru Oltean din Mintiu, cu 80%, apoi 75% obţinînd Eugen Mureşan din Vultureni, Ioan Roman din Viişoara, iar exemplele sînt mult mai multe pe măsură ce procentajul descreşte.

Chiar dacă agresivitatea a fost mai temperată în mediul rural, emoţiile au fost mari, inclusiv la cei ce aveau rezultatul sondajelor de partea lor. Bunăoară, primarul din Mociu, Horváth Márton, şi-a motivat emoţiile şi prin mizerabila ofensivă promovată de unii aşa zişi lideri de formaţiuni politice locale, care au …împănat toate saiturile cu versuri şi acuze de cea mai joasă speţă, dar care nu i-au putut bloca accesul la cel de-al cincilea mandat în fruntea administraţiei publice locale, de pe poziţia de candidat independent.

Apropo de …longevitate în administraţie, se pare că judeţul Cluj stă destul de bine , fapt ce confirmă o bună relaţie între administraţie şi populaţie, pe de o parte, în sensul că priorităţile investiţiilor au răspuns nevoilor comunităţilor locale, iar primarii şi-au dobîndit şi consolidat din mers profesia de a conduce cît mai bine destinele celor ce le-au acordat acestă şansă.

Dintr-o statistică personală, rezultă că 25 de primari se află la patru şi chiar cinci mandate. Iată-i mai întîi pe cei cu cinci: Minodora Luca-(Băişoara), Silviu Boldor-(Căşeiu), Gavril Mihuţ-(Chiuieşti), Mihai Sav-(Aluniş), Dumitru Sfîrlea-(Gilău), Ioan Antal-(Izvorul Crişului), Aron Lungu-(Panticeu), Tamoş Andrei-(Săvădisla), Ioan Sallai-(Sic), Ioan Fărtan-(Sînmărtin), Horvath Marton-(Moci) şi Tudor Ştefănie-(Turda). Alţi 13 şefi de administraţii publice locale se află la al patrulea mandat cîştigat la recentele alegeri. La Căianu-Vasile Pop, Cătina-Alexandru Bota, Chinteni-Lucia Suciu, Dăbîca-Valer Petrindean, Frata-Vasile Trif, Mintiul Gherlii-Dumitru Oltean, Recea-Cristur-Alexandru Laurian Rus, Râşca-Ioan Morar, Sîncraiu -Poka Andrei, Tritenii de Jos-Valer Saşa, Viişoara-Ioan Roman, Bobîlna-Augustin Mureşan şi Ciurila-Cristinel Teodor Popa. Numărul lor putea trece de 50% din totalul aleşilor, dacă nu pierdeau foştii primari din Apahida, Baciu, Ciucea, Cuzdrioara, Ploscoş, Săcuieu, Sănduleşti şi rămîneau în competiţie la Moldoveneşti şi Cîmpia Turzii.

Aşadar, 25 de primari  depun în acestă săptămînă pentru a patra şi a cincea oară juramîntul de credinţă faţă de cei ce i-au ales. Ei provin din PSD-10, PNL şi PDL cîte 5, UDMR -3 şi 2 independenţi, la Sic şi Mociu. Putem concluziona că există o maturizare a electoratului şi chiar a celor ce le cer voturile, plusuri ce le dorim fiabile nu numai în suprastructura cerută de localităţile judeţului, dar şi în ridicarea standardelor de viaţă a celor ce şi-au desemnat liderii locali pe perioada următorilor patru ani.

Dumitru Vatau

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.