24 martie, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Tuberculoza, problemă prioritară de sănătate publică în întreaga lume !

Am pornit discuţia cu dr. Vasile Mureşan, manager al Spitalului clinic de pneumoftiziologie Cluj, de la o realitate tristă, citez, “Tuberculoza rămîne o problemă prioritară de sănătate publică în întreaga lume. Anual se înregistrează, la nivel mondial, 9 milioane de cazuri noi şi 1. 3 milioane de decese. După o perioadă euforică, mă refer la perioada anilor 80 – 90, în care s-a crezut că tuberculoza poate fi eradicată, a apărut un alt flagel, HIV/SIDA, cel mai potent factor favorizant al tuberculozei, cel mai cunoscut ca să fiu mai precis. Tuberculoza multidrog – rezistentă şi rezistenţa extinsă la medicamentele antituberculoză, e vorba despre XDR, sînt încă două mari provocări la adresa comunităţii ştiinţifice internaţionale şi a factorilor de decizie politică. România ? România este pe locul 1 în Comunitatea Europeană în privinţa incidenţei tuberculozei, de 4. 7 ori mai mare decît media tuberculozei în Uniunea Europeană. S-au făcut progrese remarcabile în ultimii zece ani în combaterea tuberculozei în România, incidenţa îmbunătăţindu-se de la 142 la 100. 000 de locuitori cît era în 2002, la 70 de bolnavi la 100. 000 de locuitori în 2014.

Dacă e să mă refer la judeţul Cluj, incidenţa e de 40 de bolnavi la 100.000 de locuitori, o scădere de 3 ori faţă de anul 2000. Deşi a scăzut, rămîne o prioritate absolută, deoarece apar cazuri cu rezistenţă la principalele medicamente antituberculoză, procentul fiind de 28%, cu costuri de 40, 60 de ori mai mari decît la un caz nou !” (continuarea în pagina )

Demostene ŞOFRON

În anul 2014, în România s-au înregistrat 14.938 de cazuri, din care 12.562 aufost cazuri noi, restul de 2376 fiind recidive. Cazurile MDR (rezistenţă multidrog) au fost de 449, iar cazurile XDR (rezistenţă la orice tratament antituberculoză) de 36. Mortalitatea a scăzut în România la 50.9% în perioada 2002 – 2013.

Tubrculoza reprezintă o prioritate de sănătate publică pentru Ministerul Sănătăţii şi pentru Guvernul României. Ministerul Sănătăţii a aprobat o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea controlului tuberculozei, printre care cele mai importante sînt majorarea cu cca 70% a bugetului annual acordat Programului Naţional de Prevenire, Supraveghere şi Control a Tuberculozei în 2014, respectiv aprobarea Strategiei Naţionale de Control al Tuberculozei în România 2015 – 2020, document aprobat d Guvernul României la data de 25 februarie, 2015. Obiectivele majore stabilite vizează asigurarea pînă în 2020, a accesului universal la metode rapide de diagnosticare a tuberculozei; diagnosticarea a cel puţin 85% din cazurile de tuberculoză chimiosensibilă şi tuberculoză multidrog rezistentă; tratarea cu succes a cel puţin 90% din cazurile noi de tuberculoză pozitivă în cultură şi a cel puţin 85% din retratamente; tratarea cu succes a 75% din cazurile de tuberculoză multidrog rezistentă: reducerea pînă în 2020, a ratei generale de mortalitate prin tuberculoză la mai puţin de 5 cazuri la 100. 000 de locuitori; nu vor mai exista familii care să se confrunte cu costuri catastrofale cauzate de tuberculoză; creşetearea sistemului sanitar în controul tuberculozei. Intervenţiile incluse în Strategia Naţională 2015 – 2020 urmăresc asigurarea serviciilor de prevenire, depistare, tratare şi creşterea aderenţei la tratamentu pentru bolnavii cu tuberculoză şi în special tuberculoză multidrog rezistentă, în conformitate cu recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Pentru implementarea acestor intervenţii au fost identificate, pe lîngă bugetul de stat, mai multe surse de finanţare externe. Una dintre acestea este reprezentată de Mecanismul Financiar Norvegian, prin intermediul căruia este asigurată finanţarea proiectului ‘Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei din România, prin creşterea controlului tuberculozei’, valoarea fiind de cca 11 milioane de euro. O altă sursă de finanţare este Fondul Global de Luptă împotriva HIV/SIDA, Malariei şi Tuberculozei, care oferă României un grant de cca 8 milioane de euro pentru creştzerea controlului şi limitarea răspîndirii tuberculozei.

O conferinţă de presă cu un singur participant !!!

Conferinţa de presă a fost anunţată pentru ora 12, la sediul Spitalului clinic de pneumoftiziologie. Faţă de anii anteriori, cînd am fost mulţi, de data aceasta am fost … singur, deşi au fost trimise invitaţii la mai multe organisme de presă. Păcat, noutăţile sînt multe şi interesante. Şi ce este de reţinut, tuberculoza rămîne o prioritate de sănătate publică pe mai departe.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.