22 de străzi vor fi dotate, din bani elveţieni, cu sistem de iluminat modern şi eficient


Warning: Undefined array key "file" in /home/faclia/public_html/wp-includes/media.php on line 1788

Primarul Emil Boc a semnat contractul de finanţare privind modernizarea iluminatului public stradal pentru 22 de străzi, dar şi a iluminatului interior pentru două clădiri ale Primăriei Cluj-Napoca. Proiectul presupune înlocuirea a 1.094 de aparate de iluminat în interior şi 1.358 de aparate de iluminat public, are un buget total de peste opt milioane de lei, se derulează în cadrul Programului de Cooperare Elveţiano-Român şi are o perioadă de implementare de 18 luni de la semnarea contractului de finanţare.

„Acest proiect ne-a permis să realizăm investiţii semnificative pentru a reduce consumul şi poluarea Emil Bocmediului înconjurător, fără a fi nevoiţi să apelăm la bugetul local, pentru că fondurile nerambursabile elveţiene sînt puse la dispoziţia comunităţilor din Europa tocmai pentru a stimula luarea de măsuri care să reducă consumurile energetice excesive. Practic, consumul va scădea cu circa 42-44% şi astfel vom putea realiza în viitor economii la costurile de întreţinere ale muncipalităţii, de aproximativ 65.000 euro pe an”, a explicat edilul.

Potrivit proiectului, modernizarea sistemului de iluminat interior presupune înlocuirea aparatelor de iluminat existente, care utilizează lămpi fluorescente sau cu incandescenţă, cu aparate de iluminat moderne, utilizînd tehnologia LED. Toate aparatele de iluminat vor fi echipate cu driver de protocol DALI (exceptîndu-se cele din grupurile sanitare şi holuri), ceea ce va permite controlul acestora pe viitor, prin intermediul unui sistem de comandă. Suplimentar, se va implementa, în scop experimental, un sistem modern de comandă şi control al iluminatului, cu reglaj automat al nivelului de iluminare, pentru patru birouri. Acestea vor fi echipate cu senzori de prezenţă şi lumină, care vor ţine cont de nivelul de iluminare naturală, respectiv de gradul de ocupare al încăperii.

„Studiul şi monitorizarea viitoare a sistemului va evidenţia oportunitatea implementării acestuia la nivelul tuturor încăperilor din clădirile municipalităţii. Prin implementarea proiectului se preconizează realizarea unor reduceri a consumurilor de energie electrică de cca. 44 % pentru sistemul de iluminat interior, respectiv 42% pentru sistemul de iluminat exterior, ajungîndu-se astfel la un consum de 251139.25[KWh] pentru sistemul de iluminat interior, respectiv la 630527[KWh] în cazul sistemului de iluminat public. Astfel se preconizează o reducere totală anuală a emisiilor de dioxid de carbon de 300 tCO2”, se arată în proiect.

Cele 22 de străzi incluse în proiect sînt B-dul 21 Decembrie 1989, Aurel Vlaicu, Bogdan P. Haşdeu, Calea Floreşti, Calea Mănăştur, Observatorului, Constantin Brâncuşi, Gheorghe Marinescu, Ilie Măcelaru, Ion Popescu Voiteşti, Izlazului, Louis Pasteur, Mioriţei, Moldovei, Nicolae Titulescu, Nod N, Piaţa 1 Mai, Donath, Piaţa Mărăşti, Piaţa Mihai Viteazu, Primăverii şi Regele Ferdinand. Clădirile care vor beneficia de aceste investiţii sînt cele aparţinînd municipalităţii, respectiv sediul primăriei de pe Calea Moţilor nr. 3-5-7 (inclusiv clădirea anexă aferentă parking-ului, situată în curtea interioară), precum şi imobilul din Piaţa Unirii nr. 1-2.

Pentru implementarea proiectului, municipalitatea clujeană va primi 1.605.000 de franci elveţieni (echivalentul a 6.819.645,00 de lei), bani ce reprezintă suma nerambursabilă solicitată în cadrul programului. Din bugetul total al proiectului, care este de 1.888.235 de franci elveţieni, incluzînd T.V.A. (echivalentul a 8.023.110,515 lei), 283.235 franci elveţieni (echivalentul a 1.203.465,515 lei) reprezintă co-finanţarea în procent de 15% de la bugetul local.

Amintim că municipiul Cluj-Napoca a dobîndit calitatea de beneficiar al acestui proiect în urma procedurii de selecţie derulate prin Programul de cooperare elveţiano-român vizînd reducerea disparităţilor economice şi sociale în cadrul Uniunii Europene extinse – Obiectivul 1 al Ariei de concentrare tematică 4 – „Îmbunătăţirea mediului înconjurător”, legiferat pe 7 septembrie 2010, prin semnarea la Berna a Acordului-cadru între Guvernul României şi Consiliul Federal Elveţian, acord prin care au fost stabilite drept domenii prioritare în care se cofinanţează, urmînd principiul rambursării ulterioare (cu o cotă procentuală de 85%), obiectivele de investiţii privind reabilitarea termică a clădirilor publice, termoficarea, furnizarea de energie (inclusiv regenerabilă), iluminatul public, transportul public şi planificarea urbană.

A.S.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.