21 SEPTEMBRIE 2013 – ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PĂCII, declarată de Adunarea Generală a ONU

Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni–Filiala Cluj, Fundaţia Protecţiei Sociale-Filiala Cluj, Filiala „AVRAM IANCU” Cluj a Asociaţiei Naţionale a Veteranilor de Război, Asociaţia Refugiaţilor din Basarabia, Nordul Bucovinei, Ţinutul Herţa şi Cadrilater lansează un APEL pentru sărbătorirea zilei de 21 septembrie 2013 ca Zi Internaţională a Păcii. Apelul este adresat şi tuturor Bisericilor, să sărbătorească prin slujbe de Te Deum această zi şi să păstreze Minutul de Linişte, la ora 12, prin sunarea Clopotului Păcii, la propunerea Secretarului General al ONU. La 7 septembrie 2001 Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 55/282, a declarat ziua de 21 septembrie, a fiecărui an, drept Ziua Internaţională a Păcii. În Mesajul Secretarului General al ONU, din 21 septembrie 2007, se arăta: „Pacea este una dintre nevoile fundamentale ale umanităţii. Ea este, de asemenea, lucrul pe care toată lumea îl aşteaptă de la Organizaţia Naţiunilor Unite”.

În Cluj-Napoca va fi organizată sîmbătă, 21 septembrie 2013, între orele 11 -12, masa rotundă cu tema: „ZIUA INTERNAŢIONALĂ A PĂCII”, la Sala „NICOLAE IVAN”, sediul Arhiepiscopiei şi Mitropoliei Clujului, Piaţa „AVRAM IANCU” nr. 18, cu binecuvîntarea Î.P.S.S. Dr. Andrei Andreicuţ – D.H.C., Mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului. În program: Imnul de Stat, DEŞTEAPTĂ-TE, ROMÂNE!, versuri Andrei Mureşanu, melodia George Ucenescu: interpretează Corul Seminarului Teologic Ortodox, dirijor, P.C. Pr. Prof. univ.dr. Vasile Stanciu; Slujba de Te-Deum, oficiată de P.C. Pr. dr. Bogdan Ivanov, consilier cultural al Arhiepiscopiei şi Mitropoliei; susţin comunicări ştiinţifice: Acad. prof. univ. dr. Dumitru Protase, Preşedinte on. Liga Culturală- Filiala Cluj, P.C. Pr. dr. Bogdan Ivanov, moderator al mesei rotunde, Prof. univ.dr. Alexandru Matei, dl Tiberiu Groza – director C.J.C.P.C.T. Cluj, col. (r.) ing., ec. Nicolae C. Grosu, organizator; Corul Seminarului Teologic Ortodox va interpreta pricesne. Va avea loc şi prezentarea unei expoziţiii de icoane de către Nicolae C. Grosu şi slt.Gheorghe Oneţ.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.