20 de ani în slujba culturii şi educaţiei

256  La sfîrşitul săptămînii trecute, în municipiul Gherla s-au încheiat manifestările cultural-artistice prilejuite de sărbătorirea a 20 de ani de la înfiinţarea Fundaţiei Culturale”Téka” şi a Ansamblului de dansuri populare„Kaláka”. S-a încheiat un ciclu de 17 activităţi, programe şi spectacole de înaltă ţinută artistică desfăşurate timp de 6 zile la sediul fundaţiei şi la Casa Municipală de Cultură, unde alături de artiştii amatori au evoluat şi oaspeţi din Serbia şi Ungaria, ţări cu care gazdele colaborează în condiţii de reciprocitate. Într-o ţinută grafică de excepţie a fost lansat şi albumul editat cu această ocazie şi s-a proiectat un scurt  film documentar referitor la activitatea fundaţiei în ultimii 20 de ani – adevărată retrospectivă înregistrată pe peliculă. Întîlnirea din ultima seară a manifestărilor a fost onorată de consulul Ungariei la Cluj-Napoca, Magdó János, de vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cluj,Vákár István, primarul municipiului Gherla, ing.Marius Sabo, şi de viceprimarul Ioan Neselean, Zilele Culturale „Orizonturi” fiind considerate drept evenimente culturale de  prim rang în vechiul Armenopolis.  Trebuie să amintim aici că din renumitul Ansamblu de dansuri populare „Kaláka”, de-a lungul anilor, au făcut parte zeci de tineri, unii dintre ei ajungînd la vîrsta maturităţii, şi care sîmbătă seara, în sala Casei Municipale de Cultură Gherla (arhiplină!), şi-au dat întîlnire pe scena unde au făcut primii paşi în dans.

263Jos cu pălăria faţă de dansatorii gherleni, participanţi de-a lungul anilor la zeci de festivaluri de  folclor din ţară şi de peste hotare (Ungaria, Croaţia, Slovacia, Slovenia sau Ucraina), unde au cîştigat premii importante! Spectacolul de gală desfăşurat la sfîrşitul săptămînii trecute a constituit, de fapt, o trecere în revistă a repertoriului bogat şi variat, pe scenă fiind aplaudaţi şi ovaţionaţi toţi instructorii şi coregrafii care au instruit timp de 20 de ani cunoscuta formaţie de dansuri populare din Gherla. Alături de Ansamblul ‘’Kalaka’’ îşi mai desfăşoară activitatea ansamblurile de copii ”Kenderkóc” şi ”Kiskaláka”, la fel de apreciate. Acompaniamentul muzical a fost asigurat de tarafurile „Tarisznyás”, „Harmadik” şi „Kontra Banda”. Ajunge dacă amintim o singură cifră: an de an, la cursurile de dansuri populare organizate la fundaţia gherleană participă în medie 300 de tineri! Felicitări conducerii fundaţiei în frunte cu directorul prof. Balázs Bécsi Attila, care în 20 de ani de activitate a reuşit să se situeze în fruntea vieţii culturale şi spirituale a oraşului de pe Someş. Nu întîmplător, spectacolul de gală de sîmbătă seara a fost onorat de personalităţi  de seamă ale vieţii culturale din zona noastră, de cercetători de folclor şi colaboratori ai Fundaţiei Culturale „Téka”.

Cu prilejul aniversării de 20 de ani, la Gherla au avut loc spectacole de folclor, de teatru (a fost prezentă şi o renumită trupă din localitatea Ada din Serbia), concerte corale, concursuri de matematică, vernisaje de expoziţii, tîrg de rochii, lansări de album, cafeneaua literară, proiecţii de filme, programe pentru copii , adică o gamă largă de acţiuni educative şi cultural-artistice, la care au fost prezenţi sute de gherleni, dornici să sărbătorească evenimentul. Am asistat la o sărbătoare emoţionantă, plină de voie bună şi  distracţie, organizată de oameni de cultură care ştiu foarte bine ce trebuie să facă pentru a împlini nevoile spirituale şi artistice ale oamenilor de pe aceste meleaguri.
SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.