192 de acte administrative emise de autorităţi locale sau judeţene, declarate nelegale

Numărul actelor administrative nelegale constatate de Instituţia Prefectului Judeţului Cluj, adoptate de primării sau Consiliul Judeţean Cluj, a crescut în anul 2016, se arată în bilanţul făcut public de prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan.

Potrivit documentului menţionat, în anul 2016 au fost supuse verificării aproximativ 36.913 de acte administrative adoptate de consiliile locale, Consiliul Judeţean Cluj, primari sau de către preşedintele Consiliului Judeţean Cluj. Dintre acestea, 192 s-au dovedit a fi nelegale, fiind formulate proceduri prealabile pentru a fi modificate. Un număr de 165 de acte administrative au fost revocate, alte opt sunt în termen de exercitare a acţiunilor de contencios administrativ, iar faţă de 19 acte s-au făcut contestaţii în contencios administrativ.

Numărul actelor declarate nelegale este considerabil mai mare decât în 2015, când s-a constatat că un număr de 93 de astfel de documente au fost adoptate fără respectarea legii iar trei au fost atacate în instanţă. Bilanţul Instituţiei Prefectului Judeţului Cluj mai arată că în 2016 Prefectura Cluj s-a judecat în 2368  de dosare de fond funciar, aceste litigii fiind mai numeroase faţă de 2015 când s-au înregistrat 1530 de dosare. Tot anul trecut, funcţionarii Prefecturii Cluj au apostilat 3799 de acte civile sau de studii pentru a fi recunoscute în statele semnatare a Convenţiei de la Haga.

La capitolul fond funciar,  Prefectura Cluj a validat 453 de dosare care vizau retrocedarea a 1171 ha de teren. Totodată, juriştii prefecturii au fost nevoiţi să modifice sau chiar să desfiinţeze, 208 de titluri de proprietate ca urmare a unor hotărâri judecătoreşti irevocabile. Prefectul Ioan Gheorghe Vuşcan a subliniat că una dintre priorităţile sale de anul trecut a vizat indentificarea problemelor cu care se confruntă cetăţenii şi autorităţile locale din judeţ. În acest sens Vuşcan a avut întâlniri cu locuitorii din 19 comune. De asemenea, în cursul anului 2016  a fost înregistrat un număr de 132 de persoane care au fost  primite în audienţă la sediul instituţiei. Prefectul a declarat pentru că deşi anul care s-a încheiat a fost unulfoarte încărcat, rezultatele au fost foarte bune. Vuşcan a mai subliniat că o activitate intensă s-a desfăşurat la nivelul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, organism condus, potrivit legii, de prefetcul judeţului. Una dintre preocupările Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă a constat în verificarea salubrizării cursurilor de apă şi întreţinerea şanşurilro şi rigolelor la nivelul unităţilor administrative. În acest context, 61 de unităţi administrative au fost sancţionate cu avertisment iar o persoană fizică a fost amendată  ca urmare a depozitărilor nelegale. Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă a mai reuşit să promoveze trei proiecte de hotărâri de guvern  pentru alocarea de fonduri financiare, destinate refacerii elementelor de infrastructură din judeţ, afectate de fenomenele meteorologice periculoase din anul 2016. Prefectul a subliniat că, în anul 2016, instituţia pe care o conduce va asigura, ca şi până acum, aplicarea şi respectarea Constituţiei şi a legilor ţării şi va acţiona ‘pentru menţinerea unui climat de pace socială şi a unei comunicări permanente cu toate nivelurile instituţionale şi sociale.

C. PURIŞ

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.