18.000 de destine frânte: ceremonia de comemorare a evreilor deportați de la Cluj

Paginile de istorie ale Clujului consemnează, pentru perioada 3 mai – 9 iunie 1944, când orașul și nordul Transilvaniei se aflau sub administrație maghiară, concentrarea forțată a întregii comunități evreiești din oraș și împrejurimi în ghetoul improvizat la fabrica de cărămizi din cartierul Iris și deportarea acesteia în lagărul nazist de exterminare Auschwitz-Birkenau. În episodul local al tragediei Holocaustului, autoritățile vremii au contribuit la aplicarea „soluției finale” împotriva populației evreiești.

Acțiunile curajoase ale unor creștini care au salvat evrei, refugierea unor familii în România și revenirea, după război, a unui număr redus de supraviețuitori ai lagărelor de exterminare și de muncă forțată au împiedicat dispariția completă a comunității evreiești clujene. Potrivit datelor istorice, în jurul anului 1940, în orașul Cluj, comunitatea evreilor număra aproximativ 16.000 de suflete, reprezentând aproximativ 13-14% din populația totală a orașului, estimată la peste 115.000 de persoane.

Ceremonia de „comemorare a împlinirii a 82 de ani de la deportarea la Auschwitz a celor peste 18.000 de evrei din Cluj și împrejurimi”, din data de 18 iunie, de la Templul Memorial al Deportaților Evrei din Cluj-Napoca a urmărit să readucă în memoria publică martiriul comunității evreiești, petrecut într-o negură a umanității, ca argument al iertării, dar și al neuitării, cu atât mai mult cu cât în iureșul prezentului își fac loc curente antisemite și resentimente xenofobe.

Organizatorul evenimentului, Dorel Emil Ornescu, președintele Comunității Evreilor Cluj, a subliniat toleranța concitadinilor clujeni și buna înțelegere în care trăiesc locuitorii orașului. „În fiecare an, noi, evreii, facem reauzită această tragedie. Însă rememorarea acelor triste vremuri nu este o incitare la răzbunare sau la ură, nici interetnică, nici interreligioasă. Suntem încântați să avem relații bune atât cu autoritățile române, la toate nivelurile, cât și cu cultele religioase. Eu aș dori ca exemplul Clujului, unde minoritățile și cultele conviețuiesc, să fie preluat și pe plan național, și pe cel internațional. Ura, răzbunarea, crima nu au dus și nu vor duce niciodată la ceva bun în lumea aceasta.”

De altfel, alături de membri ai comunității evreiești din Cluj-Napoca și de reprezentanții structurilor federative ale acestor comunități de la nivel local și național, la ceremonie au participat atât reprezentanți ai autorităților municipiului și județului, cât și ai cultelor române (Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică) și maghiare (Biserica Evanghelică-Luterană și Biserica Reformată).

Programul ceremoniei a cuprins momente de rugăciune, declarații ale invitaților și un scurt recital muzical susținut de formația Mazel Tov. Însă elementul central al ceremoniei a fost aprinderea a șase lumânări de către șase supraviețuitori evrei ai ororilor nazisto-hitleriste în amintirea celor șase milioane de evrei care au pierit pe timpul Holocaustului. Sub povara vârstei înaintate, dar și a unor amintiri imposibil de uitat, au aprins lumânări comemorative: Vasile Székely, supraviețuitor al lagărului de la Auschwitz, Judith Mureșan, supraviețuitoare a marșului morții, Lucia Vigdorovits, copil supraviețuitor într-o pivniță, Zsuzsa Lendvai și Andrei Verő, copii supraviețuitori ai ghetoului din Budapesta. Cel de-al șaselea, Andrei Zador, copil supraviețuitor ca refugiat, fiind bolnav, a fost reprezentat de Gabriel Pamfil, urmaș din generația a doua a supraviețuitorilor evrei.

Prelegerea  Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, în cadrul manifestării, a început cu un citat din Epistola către Evrei, capitolul 13, versetul 7: „Aduceți-vă aminte de mai-marii voștri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviți cu luare-aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința”, subliniind necesitatea continuității valorilor și credinței transmise de înaintași. IPS Andrei a subliniat tragedia deportaților care, împotriva învățăturii bunului Dumnezeu, din cele 10 porunci consemnate de Moise, au fost duși de la casele lor, iar mulți dintre ei nu s-au mai întors. „Cele mai importante ființe pentru creștini sunt Iisus Hristos și Maica Domnului, amândoi evrei.  Domnul Cristos s-a întâlnit la Fântâna lui Iacob cu o femeie din Samaria. A fost o convorbire lungă. Printre altele, au vorbit și despre rugăciune”. IPS Andrei a arătat că „dragostea a fost totalmente absentă” în actele celor care au permis și au înfăptuit atrocitățile Holocaustului.

Mesajul central al evenimentului comemorativ a fost transmis de Rudy Marcovici, membru al Comitetului Director al Federației Comunității Evreiești din România: „Nu trebuie uitat că patru cincimi din populația evreiească din Transilvania de Nord a pierit în Holocaust. Din cei 18.000 de evrei din Cluj și împrejurimi, care au fost deportați la Auschwitz, au mai supraviețuit, se pare, 3000 de suflete.” Potrivit lui Rudi Marcovici, „studiile și cercetările istorice făcute pentru perioada 25 mai – 7 iunie 1944, în special în zona Clujului și Transilvaniei de Nord, au condus la inițierea și aprobarea Legii nr. 248 din 2025, cunoscută ca Legea Vexler, și care sperăm că va duce la imposibilitatea repetării acelor vremuri de tristă amintire”.

Conducerea Federației Comunităților Evreiești din România apreciază efortul comunităților evreiești din Transilvania de Nord, de a  păstra în memorie faptele înfiorătoare petrecute în timpul Holocaustului, în condițiile în care martori fizici ai acelor atrocități sunt din ce în ce mai puțini.

Dan Crișan

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.