14 abateri disciplinare la Poliţia Rutieră Cluj

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj informează că au existat, în perioada 2010-2012, mai multe cazuri de lucrători ai Poliţiei Rutiere care au fost sancţionaţi pentru abateri disciplinare.

„Cu ocazia analizei efectuate pe segmentul stării şi practicii disciplinare, în perioada 2010-2012, s-a constatat că la nivelul poliţiei rutiere s-au înregistrat 14 abateri disciplinare, sancţionate, după caz, în funcţie de gravitate. În acest domeniu, nu poate exista solidaritate de branşă. Ca dovadă, IPJ Cluj a transmis Serviciului Judeţean Anticorupţie Cluj sesizările în care erau semnalate posibile fapte de corupţie comise de poliţişti, acordînd sprijin în documentarea activităţii infracţionale”, se precizează într-un comunicat transmis miercuri de IPJ Cluj.

Anunţul IPJ Cluj vine după ce mai mulţi lucrători de la Poliţia Rutieră Cluj sînt cercetaţi de Direcţia Generală Anticorupţie pentru luare de mită.

Potrivit unor surse judiciare este vorba de opt poliţişti, la domiciliul cărora s-au făcut percheziţii. Purtătorul de cuvînt al IPJ Cluj, Alma Brehariu-Bruja, a confirmat, miercuri, pentru AGERPRES, că poliţiştii sunt de la Rutieră şi că au fost făcute percheziţii la domiciliul lor.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.