12

Radu VIDA

„Ene pasează la Bene, care şutează şi… gooooool!!!”
E meci mare în comună, cartier, pe stadionul municipal, la Capitală, pe nu mai ştiu care Maracana lu’ Bernabeu. Care, nu-i aşa, creşte, creşte şi calcă totul în picioare, mai ceva ca flamura cea vestită şi verde ca otrava semilunii. Fanii, cu ochii bulbucaţi, se iau la ciomăgeală, chiar dacă arbitrul e corect, dar dă 11 metri echipei adverse. Lumea e înnebunită, dacă ninge, dacă plouă îşi pune canadiană nouă şi merge la meci. Sau stă la televizor.

Ene, ca şi Bene…
Încasează o grămadă de bani. Profesori, medici, cercetători, ei pot fi şomeri, pot fi prost plătiţi sau să nu lucreze în domeniul lor de expertiză. Pentru ei, 100 de lei la salariu e sărbătoare naţională, iar cei care, în mărinimia lor, aprobă aşa ceva, se bat cu pumnul în piept un întreg an legislativ.

Am făcut, am dres…
Recunosc că şi Ene, dacă nu şi Bene, aduc bani mulţi la club. De unde trăiesc, mai ceva ca împăraţii. Tot felul de atotştiutori, care n-au altceva în cap decît conturile babane, restaurantele cu fiţe, bambinetele miss cu minijupă pînă-n gît, şi legăturile cu lumea… bună. Preşedinţi de ceva, dacă nu chiar de stat, miniştri de te miri ce şi odraslele lor zburătoare tot în maşini 4×4 şi încă un vitezometru la bord, lume interlopă ce, mai nou, vizitează puşcăriile planetei.

De-a lungul şi de-a latul pămîntului, fotbalul a devenit o afacere, care învîrte bani de bani. De la mic la mare. Şi povestea nu-i de ieri de azi. Ţin minte că aveam un coleg care, în clasa a XI-a fiind, lua 5.000 de lei, de la o întreprindere care, după ’89, a intrat prima în conservare. Azi – în demolare. Pe atunci, un profesor emerit avea 2.500 de lei, un reporter – 2.200 lei, un pedagog – 960 de lei, iar un bagajist la un hotel de lux 900 de lei. Trebuie precizat, însă, că fotbalistul despre care facem vorbire nu avea nici liceul terminat, era încadrat pe post de “controlor de calitate” şi nu mergea la serviciu,. Plicul îi venea acasă. Acum Ronaldo se bate cu Messi şi-şi miros ghetele de aur în impozite ce depăşesc închipuirea. Preşedinţii de cluburi, de FIFA şi UEFA, dau cu subsemnatul şi cochetează cu basmul lui Harap Alb, în care merele de aur vin, aşa, la un blat, la un aranjament de campionat sătesc… de la Stuttgart sau Rio sau…

Auzeam dăunăzi: nu mai citesc nici un ziar, că n-am bani de-o răchie şi de o peluză… Şi, cu toată mizeria din fotbalul mondial, lumea trage de la gura copiilor doar să vadă cum dă Ghiţă în băşică. Şi Ghiţă ia un purcoi de bani, cît n-a luat el în toată cariera lui fulminantă de profesionist într-ale ruperii de bilete.

Revin: banu’ trage la ban. Şi cum fotbalul face gologani, şi cei care se învîrt în jurul butoiului cu miere se ling pe degete. Dar, cred, e prea mult. Exagerat de mult!
Şi nu există reformă, nu există fiinţă care să nu-şi bage măcar degetul, dacă nu chiar toată mîna în blid. În anumite părţi ale lumii politicienii s-au potolit. În alte părţi, curăţenia continuă. Dar să nu credeţi că vor rămîne şomeri cei care se ocupă de marea corupţie. Există, va exista întotdeauna fotbalul…

Şi ca să vedeţi că am dreptate, ultima reformă a FIFA spune că un preşedinte de for internaţional nu are voie mai mult de… 12 ani de domnie în fruntea stupului. Păi, un preşedinte de ţară abia dacă speră la 4-5 ani, pricăjiţi. Că al doilea mandat… E pătat din prima zi de funcţionare.
Gooooool!