105 ani de la masacrul de la Beliş

”Pentru a sublinia continuitatea sacrificiilor poporului român din Munţii Apuseni şi în tradiţia eroilor martiri Horea, Cloşca şi Crişan, la data de 8 noiembrie, se va comemora Ziua Martirilor Români de la Beliş”, potrivit Articolului 3 al Legii amintite.

Textul de lege consemnează: „Se declară martiri şi eroi ai naţiunii române Vasile Nicula, Ion Oargă şi Gheorghe Crişan, cunoscuţi popular sub numele Horea, Cloşca şi Crişan, pentru rolul, curajul, eroismul şi sacrificiul lor din timpul răscoalei ţărăneşti din anul 1784″.

În fiecare an, ceremoniile vor fi organizate la 2 noiembrie pentru cinstirea memoriei liderilor răscoalei ţărăneşti din 1784 Horea, Cloşca şi Crişan prin contribuţia autorităţilor centrale şi locale, precum şi a instituţiilor publice de cultură din ţară şi din străinătate prin organizarea unor programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific. ”Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători”, potrivit Articolului 4 al Legii.

Legea a fost adoptată de Parlamentul României la 21 iulie 2020 şi a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 647 la 22 iulie 2020.

În noiembrie 1918, peste 45 de săteni din localitatea Beliş au fost omorâţi de un detaşament de soldaţi unguri trimişi de groful Janos Urmanczy, care căuta astfel să se răzbune pe moţi pentru că prizonierii de război care lucrau în fabrica sa de cherestea au dat foc domeniului său.

Contele maghiar deţinea în zona Belişului un vast domeniu, cu păduri, sate şi păşuni. Femeile, bătrânii şi copiii rămaşi acasă, în timp ce bărbaţii luptau pe front în cadrul armatei româno-ungare, aveau statutul unor iobagi moderni – exploataţi şi fără drepturi.

În acele zile tulburi de la sfârşitul Marelui Război, la exploatările silvice ale lui Urmanczy şi ale societăţii forestiere mai munceau câteva sute de prizonieri de război sârbi, italieni şi ruşi, trataţi la fel de neomenos ca şi populaţia băştinaşă.

La aflarea veştii că la Budapesta a izbucnit revoluţia, prizonierii de război s-au revoltat, cerând să fie lăsaţi să plece acasă. Pentru că oamenii contelui nu le-au permis, prizonierii s-au revoltat, au dat foc fabricii de cherestea şi au vandalizat castelul lui Urmanczy.

Refugiat la Budapesta, contele a dispus formarea unui detaşament de soldaţi, care s-a deplasat la Beliş pentru a „face ordine”.

Prima oprire a detaşamentului a fost la Morlaca, unde aceşti soldaţi au împuşcat mai mulţi localnici. De aici, comandamentul groazei şi-a urmat drumul spre domeniul lui Urmanczy, unde în prima fază au întâmpinat, pe platoul dintre Călăţele şi Beliş, rezistenţa sătenilor din zonă.

În final, militarii unguri au ajuns în aşezarea situată pe Valea Someşului Cald, unde au declanșat teroarea.

În 7 noiembrie, soldații unguri au adus la castelul lui Urmanczy unsprezece bărbaţi și o femeie, iar după ce i-au chinuit, i-au împușcat. A doua zi, de Sf. Mihail și Gavril, au fost omorâţi peste 20 de moţi. În încercarea de a șterge urmele masacrului, soldații unguri au sechestrat trei localnici din Beliș, forțându-i să adune cadavrele și apoi să le arunce în jăraticul depozitului incendiat. Nu se știe exact câți moți au fost asasinați, însă ce e cert că numărul lor depășește 45. Primăvara prin pădure au fost găsite cadavre neridicate, cel mai probabil ale ţăranilor răniţi și fugiţi.