„Nu am crezut în inspirație dar ea există!” – interviu cu prof. dr. Dumitru Zdrenghea

Lansarea volumelor de versuri „Complicata mea viață în pântecul mamei”, „Balada cavalerului fără armură sau La crâșma lui Jackie” și „Poeme pentru Doamna Dalloway” ce va avea loc vineri, 31 martie, începând cu ora 13.30 la Casino Centru de Cultură Urbană, a prilejuit o discuție îmbucurătoare cu prof. dr. Dumitru Zdrenghea, în cadrul interviului acordat ziarului Făclia.

Vă invit să ne descrieți, în câteva cuvinte, cum anume ați resimțit legătura cu mama dumneavoastră și ce anume v-a determinat să vă apropiați de complexitatea acestei legături organice.

„Complicata mea viață în pântecul mamei” nu acoperă o realitate, este un pic de imaginație și de ficțiune. Am avut o relație foarte bună cu mama mea și, la un moment dat – pentru că ați văzut că m-am apucat să scriu poezii la bătrânețe-, mi-am pus niște întrebări, despre sensul vieții, despre sensul morții, despre cum ți-ai trăit viața sau cum ai fi vrut s-o trăiești. Și am conceput acest dialog imaginar între mamă și făt tocmai încercând, pe de-o parte, să caut răspuns- pe care n-o să-l găsesc și nu-l va găsi nimeni niciodată- la aceste întrebări care încep să ne preocupe sau chiar să ne obsedeze dar, pe de altă parte, am vrut să arăt acea legătură indestructibilă și organică dintre mamă și copil care, desigur, se creează în timpul vieții intrauterine, de aici titlul volumului, dar care continuă, cred, din punct de vedere spiritual, pe parcursul întregii vieți.

Există o serie de exemple care arată că ceea ce se petrece între mamă și fiu este mai mult decât simpla gestație în pântecul mamei și că, în această perioadă în care amândoi au același sânge și „respiră” împreună, se bucură împreună, plâng împreună, este ceva care nu există între copil și tată și acest lucru face ca, pe parcursul vieții, chiar dacă ești la depărtare sau chiar dacă relațiile cu mama nu mai sunt așa bune, ele să existe totuși. În clipele de suferință, în clipele grele ale vieții, toată lumea se gândește la mama. De asemenea, mama este singura persoană din lume care își iubește necondiționat copilul.

Este, dacă vreți, și o filosofie de viață. Prima poezie am scris-o într-o perioadă în care nu eram foarte fericit, privind portretul mamei, fotografia care a fost pusă pe sicriu. Volumul a apărut chiar în perioada pandemiei și nu am putut să-l lansez.

De ce o viață „complicată” în pântecul mamei?

I-am zis „complicată” pentru că, așa cum vedeți, există multe controverse și opinii opuse despre viața care nu are rost, despre viața care, totuși, ne aduce fericire, despre cum să trăim, de ce să murim, de ce să privim cu uimire și în jur și uneori chiar cu plăcere. Am revenit la aceste lucruri contradictorii care apar în poezii.

În poezia dvs., viața sau nașterea și mai ales moartea sunt tratate deopotrivă într-un registru grav și unul oarecum umoristic. Ce ar fi de reținut din mesajul poetic vizavi de atitudinea pe care trebuie să o avem față de cele două?

Eu, ca poet, nu sunt foarte modern. Nu practic acea poezie modernă în care cititorului i se cere să participe și să-și creeze propria lui imagine despre ceea ce vorbește poetul. Eu am rămas la poezia tradițională în care, practic, le transmit oamenilor niște gânduri și sentimente pe care le am eu și pe care ei le pot accepta sau nu, le pot plăcea sau nu. Eu, ca doctor, am avut în profesia multe dezamăgiri, perspectiva mea asupra vieții, din punct de vedere personal, nu este o perspectivă extraordinar de optimistă. În toate cărțile acestea cam această idee răzbate, de altfel sunt și la vârsta la care mă apropii de un orizont care nu se mai deschide ci se închide. Această tristețe a lumii pe care nu reușim să o înțelegem este ceea ce am expus, inclusiv în „Balada cavalerului fără armură” care sunt, de fapt, niște balade scrise fluent, sper eu, dar care vin să arate că o lume dispare, în detrimentul, benefic probabil, al celor care vin.

Inspirarea din cotidianul imediat, mai recent sau mai îndepărtat, este o constantă pe care ne-o propuneți în cel mai recent volum, apărut anul acesta.

În „Poeme pentru Doamna Dalloway” am realizat un fel de experiment aș putea spune, despre valoarea poetică a banalului. Am vrut să arăt că viața de fiecare zi are și ea niște valențe poetice, că putem găsi unele resurse de gândire. Eu nu am încercat și nici nu încerc, nu vreau neapărat ca poezia mea să fie foarte apreciată sau recunoscută. Eu am scris poezia în primul rând pentru mine, am fost doctor și rămân doctor, m-am apucat de scris la 66 de ani, am scris în tinerețe vreo treizeci de poezii.

Cum v-ați întors în poezie?

E foarte curios cum m-am întors. După moartea mamei mele, de care am fost foarte legat, am scris o poezie, „Portul pustiu”, care apare în primul volum, „Eu celălalt”. Am pus-o în bibliotecă și după un an am găsit-o, nu m-am mai gândit la ea. Mi-am spus, nu-i rea poezia asta și atunci am mai scris alta. Apoi am văzut că în fiecare zi sau la două-trei zile îmi vine să scriu o poezie, n-am crezut niciodată în inspirație. Și când am avut vreo șaizeci și ceva de poezii scrise, l-am întrebat pe Aurel Sasu dacă merită sau nu să scriu. El mi-a spus că merită, ba chiar să le public. Și am avut o perioadă prolifică, într-un an am scris vreo o mie și ceva de poezii, după aceea, în următorii 9 ani, am scris până la două mii de poezii și am ales aceste 12 volume. Nu am crezut în inspirație dar ea există, pentru că nu scrii luni întregi și deodată scrii.

Tocmai faptul că sunt doctor îmi dă o oarecare libertate. Nu trebuie să fiu neapărat „la modă”. Eu îmi permit să scriu în genul meu și ceea ce îmi doresc.

Anumite experiențe din profesia dvs. de medic au influențat, inevitabil, unele din creațiile poetice.

Da, așa este. Mi-am dat seama, pe de-o parte, de valoarea medicinii, pentru că, într-adevăr, a progresat foarte mult și face foarte mult pentru bolnav, dar, pe de altă parte, mi-am dat seama de această foarte fragilă graniță dintre viață și moarte. Atunci, sigur că apar și niște gânduri mai pesimiste, pentru că ai încercat foarte mult să ajuți un pacient, la urmă totuși se întâmplă ceva, tot timpul trăiești la granița dintre viață și moarte și trebuie să te obișnuiești cu amândouă.

Aveți, la momentul de față, deschise și alte proiecte literare la care lucrați?

Nu neapărat. Nu mă gândesc, îmi vine spontan și atunci fac. M-am gândit chiar și la proză, dar, vedeți, scrierea de proză este și o meserie. Trebuie să scrii anumite lucruri, nu doar esențialul. Poeziile mele multe sunt scurte, nu am arta prozodiei și am observat că, dacă scriu poezii lungi, cad în banal. Am și câțiva prieteni poeți care sunt și critici literari și care m-au ajutat la primele volume, mi-au sugerat la ce se poate renunța. „Complicata mea viață în pântecul mamei” cuprinde poezii mai lungi dar restul poeziilor mele sunt scurte. Deocamdată nu am timp să scriu proză, eu fac în continuare medicină și în ultimii zece ani am scos și vreo șapte volume de specialitate. Deci, deocamdată nu am proiecte de viitor dar aștept să vină ele la mine și să ceară să fie scrise pe hârtie.

Iulia GHIDIU

DUMITRU ZDRENGHEA s-a născut în 29 septembrie 1946, la Cluj. A absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca în 1970; în 1980 a devenit medic primar interne, iar în 1990, medic primar cardiolog. A urmat specializări la Universitățile Tours și Aberdeen și este membru al Societății Europene de Cardiologie (ESC) și membru al European Association for Cardiovascular Prevention & Rehabilitation (EACPR). Din 1972 este cadru didactic și a primit mai multe premii și distincții, printre care Meritul Academic al Academiei Române și titlul de Profesor Emerit al Universității de Medicină și Farmacie Cluj-Napoca. A publicat volumele de poezie: „Eu celălalt”, „Cioburi de nimic”, „Semne”, „Iubiri”, „Trist peste lume”, „101 fiorduri”, „Întrupări”, „Căderea în adâncuri”, „Trecerea în iarnă”, „Complicata mea viață în pântecul mamei”, „Balada cavalerului fără armură sau La crâșma lui Jackie”, „Poeme pentru Doamna Dalloway”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Alba-Hunedoara.

În cadrul lansării găzduite de Casino-ul din Parcul Central vor lua cuvântul alături de autor ÎPS Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Horia Bădescu, Ion Mureșan, Mircea Muthu, Ion Pop, Adrian Popescu, Vasile George Dâncu. Invitați speciali artiștii Ioan Marchiș și Andrei Șchiopu