JUSTIŢIARII

Mizeria umană, făţărnicia, curvăsăraiul, cu toatele se află în panoplia argumentelor instrumentate, ale justiţiarilor. Cei despre care fac acum vorbire sunt trei îngeri scăpaţi din lesă, de chinologul celest, printr-o măiastră slobozire ce pare autentică, dacă nu ar fi o premeditare.

Nepoată-mea Elena, din Pleşcoi a ales să dea triluri de privighetoare ameninţată, tocmai din Costa Rica, Judeţul America Latină.

De acolo, între doi musoni şi o tânguire pe chitară, Elena povesteşte sistemul pe care l-a creat împreună cu băiatul acela navigator, pe care l-a înfiat şi l-a ţinut la umbra pieptului ei generos, care a făcut mulţi tineri membri de partid s-o viseze cu mâna stângă. De acolo, de pe plaja unde şi-a deschis o prăvălie de umplut clepsidre, pune lucrurile la punct şi se dă rănită în ceea ce are ea mai sfânt: conştiinţa şi setea de adevăr. Setea a împrumutat-o de la marinelul binocular, altul care crede că fără sfaturile lui Johannis nu va mai stăpâni limba germană. Încetişor, blonda care a dat iama în banul public, făcând investiţii pentru menţinerea la un nivel decibelic ridicat al râsului curcilor, se autoproclamă o martiră, explicând astfel decizia de a-şi fi pus palma în cur (o, tempora!), cu un ajutor binevoitor, pentru a trece graniţi şi vămi, ca un cuţit prin brânză.

Ghiţă (aşa i se spune guţumanului la ţară, cu dragoste sinceră, avându-se în vedere devenirea lui ulterioară) al nostru este şi el un porc interesant, care nu a vrut să dea nas în nas cu legea, şi ajutat la rândul său, a ales uşcheala. De acolo, din aproapele sârb, dă din el, dintr-un şuvoi bine dozat, în serial, ţinând trează atenţia celor al căror nume este pomenit. Este speriat, nu vrea Acasă, asta i-a tot spus-o şi lui Cristoiu, fericit piticul atomic că a ajuns la ţâţa vacii, dar fiind miop, n-a observat că e bou. Ghiţă mai păstrează câteva la teşcherea, pentru zile negre. Frumoasă viaţă, să întorci capul şi să te sperii de propria umbră…

Tocmai din Madagascar, Radu Mazăre, care candidează la primăria unui trib de canibali vegetarieni, ne transmite experienţa sa în surfing, dorul de la carnavalurile de la Rio şi de gagicile care îi îndepărtau panglicile de la bereta de marinar.

Nu mai miră pe nimeni apatia justiţiei, lipsa de personalitate a Justiţiei Române (la aşa ministru, ce altceva să ai?) care nu poate să impună, cu legea în mână, necesitatea unor extrădări.

Într-o ţară normală, până acum, tot acest guvern devenea stol de drone, iar atotstivuitorul patriae liderul partidului, presidentul Camerei Deputaţilor, ar fi fost invitat la Oficiul forţelor de muncă, să-şi aleagă un servici, nu de alta, dar dacă nu contribui la piloanele pensiei, te trezeşti cu podul financiar înhâit şi tu fără un leuţ pentru bătrâneţe, alături de tânăra-ţi 1/2.

CORNEL UDREA

Articole din aceeasi categorie