Icoana Sfîntului Ioan Botezătorul din Muzeul Andrei Rubliov de la Moscova

Detalii despre viaţa Sfîntului Ioan Botezătorul, ultimul profet mesianic al Vechiului Testament, întîlnim în Evanghelia după Luca. Un preot în vîrstă, numit Zaharia, trăia împreună cu soţia lui, Elisabeta, pe vremea împăratului Irod. Aceştia nu aveau copii. Într-o zi, în timp ce preotul ardea tămîie în Templul Domnului, i s-a arătat un înger care i-a vestit că va avea un fiu, cu numele Ioan, ce va fi foarte iubit de Dumnezeu. Zaharia s-a îndoit de vorbele îngerului şi, drept pedeapsă, a devenit mut. Cînd s-a născut pruncul, Zaharia a scris pe o tăbliţă că acesta se va numi Ioan şi, numaidecît, glasul i-a revenit. La Buna Vestire, un înger i-a vestit Fecioarei Maria despre miraculoasa zămislire a lui Ioan, iar Maria a mers numaidecît la verişoara ei, Elisabeta. Crescînd, Ioan predica în pustie despre Venirea Împărăţiei Cerurilor. Conform textului biblic, acesta era îmbrăcat în haine din păr de cămilă, încins cu un brîu de piele peste mijloc, iar hrană îi erau mierea sălbatică şi lăcustele.

Sfîntul Ioan a botezat mulţi oameni, spunîndu-le: Cel ce vine după mine este mai puternic decît mine (Matei 3, 11). Cînd a venit Hristos la dînsul, Ioan a văzut cerurile deschizîndu-se şi pe Duhul Sfînt pogorîndu-se în chip de porumbel, o voce din Ceruri zicînd: Acesta este Fiul Meu preaiubit, întru Care am binevoit (Matei 3, 17). Deranjat de predica Sfîntului Ioan Botezătorul, Irod, căsătorit cu Irodiada, l-a întemniţat, fără a avea, totuşi, intenţia de a-l ucide, fapt datorat mulţimii care îl sprijinea pe Ioan. Dar, a trebuit să îşi respecte o promisiune făcută fiicei sale vitrege, Salomeea, care, la voinţa mamei sale, i-a cerut lui Irod să îi dea capul Sfîntului Ioan. Astfel, Ioan Botezătorul a fost decapitat, capul său fiind adus în faţa lui Irod pe o tipsie. Ucenicii acestuia i-au îngropat apoi trupul.
Biserica creştină îl cinsteşte pe Sfîntul Ioan Botezătorul ca pe cel mai mare dintre sfinţi, după Maica Domnului. În calendarul ortodox are mai multe zile de prăznuire: 24 iunie – Naşterea sa, 7 ianuarie – ziua Sfîntului Ioan ca Botezător al Domnului şi 29 august – Tăierea capului Sfîntului Ioan – zi de post şi rugăciune.

În unele reprezentări ale Fecioarei Maria cu Pruncul, Sfîntul Ioan mai apare înfăţişat ca un copil, ca urmare a faptului că acesta a proorocit Venirea Mîntuitorului. Sfîntul Ioan este deseori redat în decoraţiile altarelor, ca o figură zveltă şi slabă, purtînd o tunică amplă şi ţinînd în mînă o cruce lungă şi subţire. Poate fi, de asemenea, reprezentat purtînd un miel, cu referire la cuvintele sale rostite, văzîndu-L pe Hristos venind la dînsul pentru a fi botezat: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel Ce ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29).
În iconografia de sorginte răsăriteană el este înfăţişat deseori şi bust ori în picioare, aparţinînd amplei compoziţii Deisis, întîlnită cu precădere în registrul median al iconostasului şi nu numai. Totodată, Sfîntul Ioan este reprezentat şi în alte compoziţii monumentale, asemenea: Botezul Mîntuitorului, Pogorîrea la iad sau Învierea Domnului, Judecata de Apoi ş.a.

Icoana ce provine după unii din şcoala de la Moscova, fiind cu siguranţă ieşită din cercul lui Rubliov sau, după alţii, pictată chiar de el, ni-l prezintă pe Sfîntul Înaintemergător bust, cu mîinile înainte şi cu palmele deschise în chip de orant. Capul este uşor aplecat înainte, fapt ce demonstrează că lucrarea se înscrie într-o compoziţie mai amplă, de tip Deisis.

Impresionantă este atitudinea Sfîntului ce exprimă bunătate şi seriozitate. Faţa sa poartă urmele unui ascetism pronunţat, avînd în vedere postul şi rugăciunea pe care şi le asuma cu prioritate şi perseverenţă1 . Ocrul amesecat cu alb şi brun sînt culorile ce intră în componenţa chipului şi a mîinilor. Iconografii apelează la un registru coloristic restrîns, deoarece prin intermediul culorilor ei redau materia transfigurată, ţinînd cont de prescripţiile Erminiei bizantine. De asemenea, desenul precis şi minuţios al Sfîntului exprimă aceeaşi dorinţă de însufleţire a elementelor de recuzită artistică. În caracterizarea tiplogiei lui Ioan, pictorul recurge la o stilizare a detaliilor, astfel că gura, urechile şi ochii sînt mai mici în raport cu supleţea nasului şi a frunţii. Părul cade în şuviţe lungi, încadrînd faţa ce descrie forma unui oval. Barba amplă se structurează într-o ritmicitate, arcuindu-se la extremităţi. Smerenia caracterizează chipul transfigurat al Înaintemergătorului. Veşmintele sale pictate într-un raport cromatic de verde închis, luminat pe alocuri, definesc întregul şi se acordă cu armonia detaliilor anatomice.

Atitudinea iconică a Sfîntului Ioan reprezintă un exemplu de rugăciune pentru noi credincioşii, mijlocitor fiind înaintea lui Hristos dimpreună cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii.
Conf. univ. dr. Marcel MUNTEAN