Cutremurător. Crimă la Mănăstireni

Un bărbat a fost arestat de procurorii Parchetului Tribunalului Cluj după ce a omorât o femeie de 73 de ani. Crima a avut loc în comuna clujeană Mănăstireni iar din cercetări reiese că femeia a murit după ce a fost lovită în zona capului, suferind leziuni incompatibile cu viața.

“În data de 8 iulie a.c., în jurul orei 13.50, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, o persoană a sesizat, printr-un apel la 112, faptul că în localitatea Mănăstireni, comuna Mănăstireni, a fost găsită o femeie, în vârstă de 73 de ani, decedată, care prezenta leziuni la nivelul capului.

S-a constituit o echipă complexă, coordonată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic și Secției 8 Poliție Rurală Huedin.

S-a procedat la efectuarea cercetării la fața locului, stabilindu-se că cele sesizate se confirmă, urmând a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

De asemenea, se efectuează activități investigativ-operative pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc evenimentul și în vederea identificării autorului”, a anunțat IPJ Cluj.

Autorul a fost identificat și reținut iar instanța a emis mandat de arestare preventivă de 30 de zile pentru omor. Este vorba de un bărbat de 58 de ani.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut