Cresc importurile de gaze

Stocul de gaze realizat pentru iarna următoare este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, astfel că România va fi nevoită să majoreze importurile cu 30% pentru a nu întrerupe consumatorii, a declarat, joi, Ion Sterian, directorul general al Transgaz, în cadrul audierilor din Comisia parlamentară de anchetă a activităţii ANRE. „La ora actuală, stocul pentru iarna 2017-2018 este cel mai mic din ultimii patru-cinci ani, în condiţiile în care consumul de gaze din România a crescut cu 7-8% în ultimul an. Astfel că la iarnă va fi necesar să importăm o cantitate de gaze mai mare decât anul trecut”, a spus Sterian, citat de Agerpres.
El a afimat că din octombrie 2016 până în martie 2017, România a importat 1,7 miliarde de metri cubi. „Anul acesta estimăm pentru acest şase luni de iarnă un import de peste 2,2 miliarde de metri cubi.”, a susţinut oficialul Transgaz. În plus, potrivit lui Sterian, nu toată cantitatea de gaze aflată în depozite poate fi extrasă. El a avertizat că, în aceste condiţii, dacă furnizorii nu vor avea suficiente gaze ca să acopere livrările către clienţi, aceştia vor fi deconectaţi de la sistemul naţional de gaze.
Şi Eric Stab, directorul general al Engie România, a avertizat că gazele ar putea deveni insuficiente în cazul unei ierni grele, iar unii consumatori industriali vor trebui deconectaţi pentru a se asigura alimentarea cu prioritate a populaţiei, însă Guvernul nu are un plan de urgenţă pentru această iarnă.

Articole din aceeasi categorie