Actualitatea culturală

Festivitate dedicată prieteniei româno – chineze

Asociaţia Română de Prietenie cu R. P. Chineză/Filiala Cluj, Institutul Confucius/UBB, Clubul Ascultătorilor Radio China International şi Fundaţia Culturală Carpatica vă invită marţi 5 iunie, 17.00, la Galeria Casa Artelor, la festivitatea dedicată prieteniei româno – chineze.

Programul cuprinde nu mai puţin de şase momente, toate distincte şi de urmărit, începând cu ‘Filiala ARPC Cluj la 20 de ani (preşedinte Virgil Moldovan), apoi ‘Despre prietenie’ (Dumitru Bojovschi, Laura Feneşan, Universitatea Babeş – Bolyai Cluj – Napoca, Facultatea de Litere, secţia de limba şi literatura chineză), ‘La tâlcul chinezesc’, ‘Poezia chinezească’, ‘Clasic şi contemporan în spirtualitatea chineză’ (Ştefan Petra), Cântece chinezeşti şi româneşti interpretate de corul Napoca Viva (condus de prof. Maria Leşe), Dansuri chinezeşti.

Trebuie să recunoaşteţi, este un program interesant, melanj inspirat al cuvântului rostit cu muzica şi dansul.

“Îngerii zilelor noastre”, menit să încurajeze incluziunea socială

“Îngerii zilelor noastre” este un spectacol de dans şi balet în două acte, menit să încurajeze incluziunea socială, personajul principal fiind o tânără cu sindrom Down; întreaga acţiune fiind centrată pe aceasta. Spectacolul îmbină cu graţie lumea reală cu cea imaginară în coregrafii de excepţie, aparţinând stilurilor de dans clasic, dans contemporan, tango argentinean, dans acrobatic şi Hip-Hop.

Producţia va avea loc pe data de 4 Iunie, orele 19, la Opera Maghiară din Cluj-Napoca.

Pentru prima dată în România, tineri cu sindrom Down vor dansa pe o scenă de Operă. În acest spectacol vor dansa tinerii Asociaţiei Down- Centrul Educational Raluca, împreuna cu balerini şi dansatori profesionişti.

Conferinţa ‘Hotărârile Conferinţei de Pace de la Paris din 1919…’

Uniunea Vatra Românească Cluj vă invită la Hotărârile Conferinţei de Pace de la Paris din anul 1919 şi consecinţele acestora asupra României, susţinută de prof univ dr Ioan Bojan. Conferinţa are loc marţi 5 iunie, 11. 00, în sala de festivităţi a UVR Cluj.

Articole din aceeasi categorie