Ziua muzicii la Unguraş

DSC_0089  La sfîrşitul săptămînii trecute, am asistat în comuna Unguraş la un eveniment muzical mai rar întîlnit în mediul rural. La Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea (unde au participat peste 500 de creştini) a avut loc întîlnirea pianiştilor din această zonă a Transilvaniei. Nu mai puţin de 27 de tineri din judeţele Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Mureş şi-au etalat talentul la orgă şi pian. Timp de 7 (!) ore am fost martorii unui adevărat concert de muzică clasică, în repertoriul interpreţilor aflîndu-se piese de Beethoven, Haydn, Händel, Debussy, Plegel, A.Diabelli, Schumann şi J.S. Bach, un program muzical de zile mari. Am avut prilejul să savurăm din plin muzica clasică interpretată la pian sau la orga lăcaşului de cult din Unguraş, adusă anul trecut din… Olanda, eveniment despre care am relatat şi noi la momentul potrivit. Gazda întîlnirii a fost pastorul local, László Zoltán, cel care a iniţiat această frumoasă manifestare creştină şi culturală. Despre copiii care s-au aşezat în faţa pianului ce să mai spunem, cu toţii au fost la înălţimea aşteptărilor şi, să nu ne mire, dacă peste cîţiva ani vom mai aDSC_0080uzi despre ei în cadrul unor concerte organizate la Cluj-Napoca, Bistriţa sau Tîrgu Mureş. Nu avem spaţiul necesar să-i înşirăm pe toţi (cu toate că ar merita!), dar neapărat trebuie să evidenţiem siguranţa şi măiestria  elevei de clasa a VII-a din municipiul Gherla, Kovács Adrienne, care a interpretat la pian o lucrare de Schumann sau a micuţei de clasa a III-a, tot din Gherla, Kovács Anabell Gabriella, cu o piesă de Beethoven. Mai amintim numele tinerelor talente Casian Imola (Gherla), Nagy Roland (Cluj-Napoca), Juhos Imola (Gherla) Demeter Helena (Gherla ) sau Banga Timea (Tîrgu Mureş), toate cu apariţii remarcabile. Invitata concertului, profesoara de muzică Réthi Brigitta din Oradea, a interpretat cu multă dezinvoltură trei piese la orgă, tot ea susţinînd, alături de profesoarDSC_0110a de muzică din Cluj-Napoca, Kovács Hajnal,( sufletul vieţii muzicale din această zonă, ea conducînd de 10 ani corul „Agnus Dei”) două seminarii pe tema rolului instrumentelor, (pian şi orgă) în formarea şi iniţierea muzicală a tinerilor. Cuvîntul Domnului a fost rostit de invitaţii Pálffy Miklós (Sic) şi Banga Emil, ultimul redactor la Televiziunea „Speranţa” din Tîrgu Mureş. Mai menţionăm că la pian a  evoluat eleva Bálint Dóra din localitatea Pusztaszabolcs (Ungaria), dar care, de fapt, provine din comuna Unguraş, din vecinătatea municipiului Dej.

Am plecat de la concertul susţinut de cele 27 de talente cu cele mai bune impresii, gîndindu-ne că şi în alte comune se pot organiza astfel de manifestări cultural-creştine. Să participe 500 de melomani (unii sosiţi din Cluj-Napoca, Gherla sau Tîrgu Mureş) la un concert de muzică cultă în mediul rural e o adevărată performanţă! Dar, unde este interes şi receptivitate faţă de acest gen muzical, acolo şi rezultatele se văd.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.