Ziua Internaţională Anticorupţie, marcată la Cluj-Napoca

Direcţia Generală Anticorupţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a anunţat marcarea Zilei Internaţionale Anticorupţie, 9 decembrie, printr-o serie de activităţi preventive şi de promovare a integrităţii ca valoare esenţială în funcţionarea societăţii.

La Cluj-Napoca, Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj va organiza în 9 decembrie, ora 10:30, cu sprijinul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Cluj, o acţiune de distribuire de materiale cu mesaj anticorupţie în zona centrală a municipiului, punctul de întîlnire fiind monumentul Avram Iancu. Începînd cu ora 12, în sala mică de şedinţe a Instituţiei Prefectului judeţului Cluj va fi organizată o întîlnire a consilierilor de integritate din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Administraţiei şi Internelor, la care sînt invitaţi să participe prefectul judeţului Cluj, reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale cadre didactice universitare. Temele abordate vor viza aspectele etice ale exercitării funcţiei publice, colaborarea interinstituţională în prevenirea şi combaterea faptelor de corupţie, precum şi prevederile Ordinului MAI nr. 256/2011 privind procedura de testare a integrităţii profesionale a personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor a anunţat Serviciul Judeţean Anticorupţie Cluj, printr-un comunicat remis presei.

„Direcţia Generală Anticorupţie îşi reafirmă angajamentul de a-şi îndeplini misiunea de prevenire şi combatere a corupţiei în rîndul personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, încredinţată prin actele normative ce-i reglementează activitatea. Ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul DGA au competenţa să efectueze, în condiţiile prevăzute de lege, activităţi de prevenire şi descoperire, precum şi actele de cercetare penală dispuse de procurorul competent privind infracţiunile prevăzute de Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, cu modificările şi completările ulterioare, săvîrşite de personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor” – se precizează în comunicat.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.