Visul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena în creaţia lui Piero della Francesca şi Paolo Veronese

Praznicul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi a mamei sale Elena este o sărbătoare celebrată în întreaga lume creştină la data de 21 mai. Numele lor au fost rostite cu evlavie şi cinste începînd din veacul al IV-lea şi aceasta pentru că datorită împăratului Constantin şi a mamei sale Elena, creştinismul a intrat într-o perioadă de maximă înflorire, numită de cercetători Epoca de aur, în care oameni sfinţi şi minţi luminate, cum ar fi Sfîntul Ioan Gură de Aur, Sfîntul Vasile cel Mare, Sfîntul Grigorie Teologul, au expus în operele lor doctrina şi spiritul creştin autentic.

Fig. 1. Piero della Francesca, Visul lui Constantin, frescă, 1466, Biserica San Francesco, Arezzo.Semn şi simbol, Sfînta Cruce a reprezentat pentru Marele Constantin şi pentru mama sa Elena izvor de bucurie şi izbîndă personală şi universală. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu din Cezareea şi ale lui Lactanţiu, în ajunul luptei cu Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare,  o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripţia In hoc signo vinces (tradus sub acest semn vei învinge). Noaptea, în timpul somnului, i se descoperă Hristos, cerîndu-i să pună semnul Sfintei Cruci pe steagurile soldaţilor1 . Dînd ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxenţiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se află inscripţia instinctu divinitatis (tradus prin inspiratie divină), ce descoperă cum a fost cîştigată victoria asupra lui Maxenţiu. Tradiţia spune că împărăteasa Elena, visînd Sfînta Cruce pe care a fost răstignit Hristos, a pornit la Ierusalim pentru căutarea ei. Aflarea Crucii pe care a fost răstignit Mîntuitorul şi înălţarea ei solemnă în văzul poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie din anul 3352 , a instituit una dintre cele mai vechi şi mai importante dintre sărbătorile creştine închinate cinstirii Sfintei Cruci, cea a Înălţării Sfintei Cruci, prăznuită la 14 septembrie.

Unul dintre artiştii care a istorisit viaţa şi, mai cu seamă, faptele merituoase ale Sfîntului Împărat Constantin cel Mare, este pictorul umbrian Piero della Francesca (1415-1492) prin operele din Biserica San Francesco din Arezzo. Artistul compune, într-o scenă vizionară, momentul în care Constantin cel Mare doarme, secondat de doi soldaţi şi un slujitor. Deasupra cortului său deschis coboară un înger ce îşi întinde braţul către interiorul lucrării (fig. 1). Ansamblul este dominat de o lumină feerică şi inedită. Referindu-se la acest aspect al luminii şi al perspectivei, E. H. Gombrich menţiona:  În ,,Visul lui Constantin”, lumina nu numai că ajută la modelarea figurilor, dar creînd iluzia de profunzime, se dovedeşte la fel de importantă ca şi perspectiva. Soldatul din primul plan se desprinde ca o siluetă întunecată în faţa intrării, puternic luminate, a cortului. Simţim astfel distanţa ce separă soldaţii de treapta pe care şade paznicul. La rîndul său acesta primeşte din plin valul de lumină dinspre înger. Forma rotundă a cortului precum şi spaţiul său interior ne sînt redate atît cu ajutorul luminii cît şi a perspectivei şi racursiului. Dar Piero împlineşte un miracol şi mai mare graţie luminii care îl ajută să creeze atmosfera misterioasă a scenei cufundată în întunericul nopţii, cînd împăratul a avut acea viziune care avea să schimbe mersul istoriei3 . Transparenţa şi strălucirea nuanţelor stau într-un justiţios raport cu opacitatea şi umbrozitatea tonurilor ce se îndreaptă spre valorile de negru. Galbenul şi roşul nuanţat, albastrul în proporţie redusă faţă de celelalte culori, dimpreună cu valorile de negru şi de alb, reprezintă opţiunea coloristică a lucrării.

Fig. 2. Paolo Veronese, Visul Sfintei Elena, ulei, 1570, National Gallery, London.Cu o iscusită vizionaritate şi fantezie, Paolo Veronese (1528-1588)  va picta momentul revelării Sfintei Cruci, Sfintei Elena. Fiul sculptorului Gabriele di Pietro (Caliari) şi ucenic, la începutul carierei sale, al lui Antonio Badile, Veronese îl va cunoaşte pe Tizian de la care va deprinde rafinamentul şi strălucirea picturii veneţiene4 . Artistul veneţian va reda în două compoziţii specifice artei sale visul sau viziunea Sfintei Elena, în anii 1570 şi în 1580. În Visul Sfintei Elena, pictat în 1570 (fig. 2) pictorul surprinde evenimentul, reprezentînd-o pe mama Împăratului Constantin şezînd în faţa unei aşa-zise ferestre-cadru.

Ea pare că a aţipit pentru o clipă, lăsîndu-şi capul sprijinit pe mîna sa dreaptă, în vreme ce asimetria picioarelor (cel din spate ridicat pe un postament scund) ne introduce în starea amintită. Doi îngeri cunoscuţi şi sub forma unor putti sînt redaţi la fel ca acei cupidoni antici, susţinînd o cruce grea, de lemn (pictată doar în detaliu). Veronese a înveşmîntat-o pe Sfînta Elena precum o doamnă din înalta societate a veacului său. Culorile alese s-au dovedit a fi puţine la număr, ele fiind înscrise într-o armonie de ocru galben şi siena arsă amestecată cu roşu. Dominanta arămie-aurie căutată de artist va fi preluată peste veacuri de Rubens şi Velasquez. Sentimentul ce izvorăşte din acest tablou deschide perspectiva unei atmosfere de visare şi contemplaţie.

Fig. 3. Paolo Veronese, Visul Sfintei Elena, ulei, 1580, Pinacoteca,Vatican, Roma.Cea de-a doua capodoperă a lui Veronese este găzduită de Pinacoteca Vaticanului şi datează din anul 1580 (fig. 3). Creatorul veneţian pare că a avut în vedere o nouă ipostază. Sfînta Elena este întoarsă către privitor, avînd capul aplecat şi sprijinit pe mîna stîngă. Frumuseţea şi bogăţia mătăsurilor şi a brocarturilor cu motive decorative şi florale este dată şi de noua ipostază a înfăţişării Sfintei Elena: aceea de împărăteasă. Veşmintele grele cad drapate sub bogata pelerină roşie, de catifea. Lumina ardentă pătrunde cu dinamism din partea dreaptă, construind un  joc de închis şi deschis relevant. La picioarele împărătesei cu diademă, un înger pare să părăsească scena, ţinînd cu greutate crucea robustă. În spatele Sfintei Elena se observă fragmentul unei coloane, precum şi cel al unui perete împodobit cu elemente decorative. Lucrarea impresionează prin realismul detaliilor şi prin forţa de seducţie a ansamblului.

Arta picturii pusă în slujba religiei şi  a istoriei nu oglindeşte doar un aspect, un adevăr ori o tradiţie, ci ea se exprimă printr-un limbaj unic: al armoniei, luminii, compoziţiei, desenului, volumelor şi al expresiei ce se îngemănează în ceea ce numim în mod sui generis stil. Piero della Francesca, cu gravitatea şi monumentalitatea sa, ne-a introdus în ampla sa viziune, de data aceasta reuşind să ne convingă prin candoare şi seninătate. Iar Veronese, prin cele două ipostaze, ne-a transpus în universul delicat al măreţiei fără seamăn a armoniei culorilor; armonie pe care o putem ilustra prin cuvintele lui Baudelaire: Acolo-i calm deliciu, fast/şi totu-i ordonat şi vast5 .

Conf. univ. dr. Marcel Muntean

1 Muntean Gh. Marcel, Crucea între mit şi simbol în pictură, Ed. Limes, Cluj-Napoca, 2006, p. 19.
2 Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, ed. IBMBOR, Bucureşti, 1993, p. 214.
3 Piero della Francesca, ed. Meridiane, Bucureşti, 1981, p. 16.
4 L’opera completa del Veronese, ed. Rizzoli, Milano, 1968, p. 734.
5 Paolo Veronese Mari Pictori, nr. 60, ed. Publishing Services SRL, Bucureşti, 2001, p. 32.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.