Victor Ponta: Îmi doresc un preşedinte ca în Austria, cu rol reprezentativ

Die Presse

Premierul român Victor Ponta recunoaşte  că tabăra sa a făcut greşeli care au dus la pierderea luptei pentru destituirea preşedintelui Traian Băsescu, însă declară că de acum doreşte să se concentreze asupra reformelor, în special asupra reformei Constituţiei.

“Desigur (că am făcut greşeli). Nu sînt perfect. Însă atît timp cît pot trage învăţăminte de pe urma greşelilor mele, există speranţă”, a declarat premierul român, explicînd că înţelege că “viteza desfăşurării evenimentelor a fost îngrijorătoare”. “Ceea ce pentru noi părea logic şi legitim, a fost perceput altfel în afara României. Spre exemplu: am fost criticaţi pentru ordonanţele de urgenţă şi această critică a fost justificată. Pe de altă parte, guvernul precedent a dat, în 2011, 140 de ordonanţe de urgenţă în total – şi nimeni din străinătate nu s-a arătat îngrijorat din această cauză. A fost o greşeală că nu am explicat suficient acest lucru”, a subliniat Victor Ponta.

Şeful guvernului român a ţinut să precizeze că situaţia din România este diferită de cea din Ungaria – ţară a cărei imagine a suferit, de asemenea, o deteriorare rapidă a imaginii sale în străinătate după venirea la putere a premierului Orbán Viktor – sub două aspecte: “în primul rînd, eu am considerat întotdeauna că trebuie să respectăm Constituţia. Şi, în al doilea rînd, Băsescu şi prietenii lui au avut un PR excelent. Ştiau că nu au nicio şansă în plan intern – 88 procente dintre alegători au votat pentru demiterea lui Băsescu. De aceea trebuiau să facă valuri în exterior. Şi au reuşit acest lucru”.

Totuşi, acest lucru nu înseamnă că toţi cei care s-au exprimat critic la adresa guvernului român – preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, comisarul pentru justiţie, Viviane Reding, cancelarul german, Angela Merkel – au căzut în plasa întinsă de susţinătorii lui Băsescu. “Atitudinea lui Barroso a fost corectă şi echilibrată”, apreciază premierul Ponta, arătînd că, în schimb, poziţii precum cea exprimată de comisarul Reding “îmi fac mai puţină bucurie”. “Problema pregătirii pentru aderarea la Schengen nu priveşte doar guvernul, ci întreaga Românie”, subliniază şeful executivului de la Bucureşti.

Arătîndu-se optimist că Uniunea Social Liberală va reuşi, la alegerile din 9 decembrie, să obţină majoritatea absolută în Parlament, Victor Ponta afirmă că 2013 ar fi momentul potrivit pentru demararea unei reforme a Constituţiei. “Unul dintre învăţămintele pe care trebuie să le tragem din recenta criză este aceea că actuala Constituţie oferă prea puţine mijloace pentru soluţionarea conflictelor de acest tip.”

În acest context, a subliniat şeful guvernului, ar fi de dorit o situaţie precum cea din Austria, unde rolul şefului statului, deşi ales şi el direct de către populaţie, se limitează la acela de reprezentare. “Guvernarea ar trebui lăsată în seama guvernului. Este problematic cînd preşedintele se amestecă, iar, din acest punct de vedere, Băsescu are o personalitate puternică.”

Liderul de la Palatul Victoria a ţinut să precizeze că o eventuală reformare a Constituţiei în acest sens nu ar fi îndreptată împotriva lui Băsescu, al cărui mandat expiră în 2014.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.