Vară clujeană cu cărţi

• La Librăria Book Corner din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr. 15) va avea loc astăzi, 19 iunie, începînd cu ora 13, lansarea volumului intitulat O insulă de clujeni-neclujeni la Cluj. Corespondenţă Mircea Zaciu – Marian Papahagi. Evenimentul, care are loc în cadrul Festivalului de carte Transilvania, este organizat de librăria amintită în colaborare cu Muzeul Literaturii Române. Şi-au anunţat participarea Lucia Papahagi, Ion Vartic şi Ioan Cristescu.

full-CorespondenZaciu-Papahagi3918-thumb „Am citit dintr-o răsuflare schimbul de scrisori dintre Mircea Zaciu şi Marian Papahagi. Nu numai pentru că cei doi corespondenţi sînt, cum se ştie, personalităţi insolite, spirite libere, atrase de cele mai diverse lucruri, ci şi pentru că – fapt decisiv – sînt voci epistolare întru totul fireşti şi vii. Citindu-le scrisorile, am avut adeseori impresia că asist, ca un martor indiscret, chiar reauzindu-i şi văzîndu-i, la un fel de conversaţie animată dintre ei. (…) Corespondenţa începe la sfîrşitul anului 1969 – cînd Mircea Zaciu se afla ca lector de românistică la Köln, iar Marian Papahagi, ca student în filologie romanică, la Universitatea Sapienza din Roma – şi se încheie la începutul iernii lui 1972, cu o scurtă, febrilă scrisoare a Profesorului, imediat după ce acesta îl vizitează pe Eliade la Chicago”, notează profesorul Ion Vartic.

Lansarea cărţii va fi urmată de lansarea primului număr din revista „Caietele avangardei”, număr prezentat de Ion Pop şi Ioan Cristescu.

• DULCIURI DE POVESTE este cartea pe care Olivia Steer – realizator TV, actualmente gazdă a emisiunii „Doamne de poveste”, adeptă a stilului de viaţă vegan (bazat pe legume, fructe şi seminţe) – o va lansa la Cluj-Napoca joi, 20 iunie a.c., la ora 19, la Bookstory Librărie Independentă (B-dul Eroilor nr. 6-8). Dolivia-steer-si-a-lansat-prima-carte-de-gatit-dulciuri-de-poveste_4upă o scurtă prezentare a istorioarei din spatele cărţii, apărute recent la Humanitas, cititorii vor avea ocazia să o cunoască pe Olivia Steer în postură de scriitoare şi povestitoare, lansarea cărţii fiind însoţită de o lectură publică şi de o demonstraţie culinară.

„Dulciuri de poveste” cuprinde 12 poveşti cu reţete dulci, uşor de înţeles de copii şi de pus în practică alături de părinţi. Stilul cărţii este cel al unei povestitoare iscusite, iar textele sînt însoţite de ilustraţii atractive, realizate de Mădălina Andronic. În ceea ce priveşte reţetele, acestea sînt în majoritate pe bază de fructe, fiind prezentate după toate regulile: ingrediente, mod de preparare etc., cu fotografii detaşabile la sfîrşitul volumului. Cu ocazia lansării, autoarea va răspunde întrebărilor cititorilor şi va acorda autografe.

M. BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.