VAMĂ PERFECŢIUNII. Artistul plastic VASILE POP

Arta este lăcaşul în care mor şi renasc în fiecare zi, zugrăvindu-mi nesfîrşitul.

Cavaler al penelului, credincios mijloacelor clasice de expresie ale artelor vizuale, Vasile Pop are o vastă carieră artistică, fiind un reprezentant de frunte al picturii româneşti contemporane. Ardelean cuviincios, foarte cumpănit în rostire, deopotrivă serios şi grav în tot ceea ce înfăptuieşte, pictorul, cu o statornică prezenţă în actualitate, trăieşte cu înţelepciunea vocaţiei creatoare, reflectînd vigilent la „vama timpului” din condiţia de neliniştit creator, stăpînit de gîndul „o zi fără pictură este o zi pierdută”.

Născut într-o familie de ţărani înstăriţi din Pădureni, judeţul Cluj, în 15 ianuarie 1935, Vasile Pop şi-a dedicat toată viaţa picturii, realizînd ample cicluri tematice care dezvăluie complexitatea existenţei vizibile sau imaginate, raporturile de primă instanţă dintre om şi natură, misterul universului şi misterul uman. A debutat în 1967, în anul de absolvire al Institutului de Arte Plastice „Ion Andreescu”, în Expoziţia Tineretului organizată de Uniunea Artiştilor Plastici din Cluj-Napoca iar în 1971 a realizat prima expoziţie personală.

În pictura lui Vasile Pop abundă o lume arhaică de înţelesuri, învăluită în freamătul tonalităţilor diafane revărsate generos într-un discurs plastic dominat de tensiunile unei acute sensibilităţi receptive la sensul şi chemările primordiale ale vieţii. Există cîteva elemente care apar aproape obsesiv în tablourile sale: înţeleapta bufniţă, ochiul deschis asupra lumii care priveşte în profunzimea lucrurilor, fereastra, pragul lăuntrului înafarei şi înafara lăuntrului, maternitatea ca apogeu al sentimentului de iubire, aşteptarea, căderea, renunţarea şi abandonarea de sine. Gîndurile şi ideile plasticianului se materializează în construcţie iar trăirile în culoare. Într-un subtil eclectism stilistic de factură postmodernă se concretizează dens o operă picturală robustă şi orginală. Vasile Pop dispune de o autentică forţă a transfigurării realităţii şi întemeierilor relevante ale „vămilor” existenţiale, introducînd în discursul artistic idiomuri şi geometrii cu tentă suprarealistă, numeroase motive antropomorfe, coduri arhetipale, simboluri şi mituri desprinse cu mobilitate imaginativă din trinomul terestru- acvatic- celest.

Organicitatea creaţiei lui Vasile Pop înseamnă introspecţie-acumulare-destin. În acest sens Horia Bădescu preciza: „Cu o admirabilă intuiţie, Vasile Pop a descoperit şi a dat viaţă acestei stabile interferenţe dintre sinele şi sinea universului, dintre înţeles şi înţelegător, în care pe rînd esenţa şi conştiinţa îşi schimbă rolurile, căci nu numai noi privim, ci şi lumea se uită în noi şi din această relaţie se naşte aura misterioasă de care se încarcă picturile sale, însă plutind într-o lumină miraculoasă, într-o gestică sacrală”.

Frecvenţa variantelor interpretative ale unor teme abordate preferenţial determină configurarea succesivă a unor cicluri distincte: Acuarele (1971), Bufniţe (1975-1976), Peşti (1976-1977), Peisaje din Ţara Moţilor (1979-1980), Şuri (1980-1981), Măria Sa Horia (1983-1984), Drumul Pîinii (1985), Ferestre (1984), Tripticuri (1984-1989), Oameni (1992-1993), Vamă Timpului (1999-2008), Vămile Aşteptării (2004) şi Muzicanţi (1979-2010).

„Pictorul, menţiona criticul de artă Livia Drăgoi, nu consideră minor sau mediocru nici un teritoriu al realului, el nu are complexul banalităţii nici prejudecăţi în alegerea motivului, dar demersul creator orientat spre parcurgerea drumului de la concretul natural la realul ascuns şi la revelarea lui în expresie vizuală pe coordonatele sau pe valenţele unei mitologii colective, ajunge să-şi elaboreze o veritabilă mitopoetică proprie. Pictorul se referă în permanenţă la un model real preexistent şi este reverenţios în raport cu acesta – ceea ce îl face să rămînă caracteristic şi pasiv, gravat de experienţele realiste. Apetenţa investigatorie extinde însă zonele realului, în lumea celeilalte feţe ale lucrurilor, conducînd în febra căutărilor spre teritorii ale necunoscutului, ale ascunsului sau inefabilului din conştiinţa individuală şi spre dezvoltarea structurilor adînci, filosofice, mistice şi religioase ale individului şi colectivităţii.”

Membru al Uniunii Artiştilor Plastici din 1981, artistul a participat de-a lungul anilor la 48 de expoziţii de grup şi a organizat 15 expoziţii personale în ţară şi în străinătate. Lucrările sale au fost expuse în Franţa la Paris, Toulouse, Sete şi Breuil; în Canada la Quebec şi Calgary dar şi în Austria, Anglia şi Spania. Între anii 1995-2000 a făcut parte din Grupul „Stigma”, alături de care a participat la expoziţii tematice în Göttingen, Germania („No light matter”), „Blacthorn Galleries”, Anglia („Remember”, „The Saving Boat”), Brambrough, Anglia („Gabriella the Village”), „Royal Exchange”, Manchester („Artech-2-Exhibition”).

Un număr semnificativ de lucrări ale sale se află în colecţii particulare din Anglia, Australia, Austria, Belgia, Canada, Elveţia, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Olanda, Spania, Statele Unite ale Americii, Ungaria şi România. Printre premiile care i-au răsplătit truda şi talentul se remarcă Medalia de argint obţinută la cel de-al V-lea Salon Internaţional de Pictură de la Bedarieux, Franţa, şi menţiunea specială la Marele Salon Internaţional European de Arte Plastice din Sant Andreu de Llavaneras, Barcelona, Spania.

În paginile celui de-al doilea volum al lucrării Elite Clujene Contemporane, într-o retrospectivă a carierei, artistul mărturiseşte: „Am încercat să surprind pe pînzele mele specificul vieţii de zi cu zi şi am încercat să perfectez o tehnică proprie, să ating anumite valori spirituale, evitînd integrarea într-un curent specific. Pictura mea este originală şi preponderent figurativă. Sînt sigur că OMUL este singurul din Univers capabil să creeze şi să înţeleagă arta, toate aceste capacităţi fiindu-ne date de Divinitate ca darul cel mai de preţ. Este un drum lung şi nu lipsit de accidente, pînă ce un artist îşi făureşte un mod de viaţă, un program de creaţie proprie. Un program presupune o îndelungată căutare, o bună cunoaştere a lumii căreia îi aparţii şi o înţelegere a fenomenelor care definesc această lume. Parcurgerea aceasta se poate numi experienţă şi dobîndirea capacităţii de organizare a cunoştinţelor asimilate şi, mai presus de toate acestea, construirea unei viziuni personale, elemente care definesc personalitatea artistului. Timpul îţi impune şi el să dai dovada temeiniciei convingerilor tale şi-ţi cere să-ţi stabileşti mizele programului pe care-l propui şi o garanţie a veridicităţii acestuia. Fundamenul acestor mize înglobează în mod obligatoriu bunul simţ, bunul gust, măsura lucrurilor, zestrea culturală şi spirituală, credinţa în propriile puteri şi în Divinitate – protejate de un caracter integru. Toate acestea mi-au pavat drumul pe care l-am parcurs pînă în acest moment. Odată rămas singur în arena confruntărilor artistice, simţind în jurul meu un imens spaţiu ce trebuia să-l stăpînesc pentru a nu rămîne un gol imens, apetitul pentru cunoaştere şi afirmare s-a mărit şi m-am pus în postura de a deveni un truditor umil şi dîrz. Mi-am căutat în gînd adversarii şi m-am izbit în primul rînd de mine, dîndu-mi seama, încă de la începuturi, că adevărata confruntare o întîlnesc în primul rînd în propriul atelier, că o muncă susţinută, o acumulare permanentă sînt singurele care ţin mintea trează şi imaginaţia activă”.

Cristian COLCERIU