Valeriu Zgonea, aplaudat la Galeria Cătălina-Monuleşti

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a fost primit duminică cu aplauze de peste 150 de mineri şi localnici la Galeria Cătălina-Monuleşti, după ce acesta s-a mai aflat în zonele Piatra Corbului, Piatra Despicată şi Tăul Brazi.

Valeriu Zgonea, care se află într-o vizită în zona Roşia Montană, este însoţit de autorităţile locale, de prefectul Gheorghe Valeriu-Zgonea-4Feneşer şi de deputaţii PSD Ioan Dîrzu şi Mircea Dobre.

Cecilia Szentesy, director de proiectare tehnică la RMGC, i-a prezentat oficialului parlamentar o mare parte din zona vizitată şi i-a explicat că proiectul de exploatare presupune, între altele, ca pentru apele rezultate din zona de exploatare să fie construit un iaz de captare a acestor ape acide, chiar din prima zi. Ea a mai prezentat o serie de date tehnice, referindu-se şi la măsuri de ecologizare (care ar presupune 56 milioane dolari) şi de protejare a centrului istoric aferent Galeriei Cătălina-Monuleşti.

Valeriu Zgonea a atras atenţia că dacă această ecologizare nu se va face chiar din prima etapă, ar exista efecte care ar face mai mult rău decât bine, aşa cum s-a întîmplat în vremea regimului Ceauşescu. “Şi atunci le dăm dreptate celor care sunt în piaţă şi care manifestă împotriva proiectului”, a motivat el.

Reprezentanta RMGC a răspuns că a fost deja instalată o staţie pilot de ecologizare, existînd şi tehnologia necesară în acest sens. Ea a adăugat, în context, că garanţia de mediu a fost renegociată, aceasta crescînd de aproximativ două ori.

Cecilia Szentesy a mai arătat că în momentul de faţă există 500 de angajaţi care, în proporţie de 95 la sută, sunt localnici, urmînd ca în perioada de construcţie să existe 2.300 de angajaţi direct, iar în perioada de operare 900 de angajaţi direct. “Va produce (n.r – exploatarea minieră) în medie cam 13 milioane de tone de minereu, din care se extrag cam 15 -16 tone de aur în fiecare an”, a mai precizat oficialul RMGC.

După această discuţie, Valeriu Zgonea s-a deplasat la Galeria Cătălina-Monuleşti, în curtea căreia a fost înconjurat de mineri şi localnici. “De asta am venit şi cu presa, ca să-i convingem pe toţi cei care sunt împotriva proiectului să vină să vorbească cu voi. Sunt parlamentari, să vină să vorbească cu voi, ca să ia o decizie în cunoştinţă de cauză”, le-a spus Valeriu Zgonea.

El a reafirmat că, dacă proiectul va fi respins, trebuie pus ceva în loc şi a subliniat că pentru prima oară după 20 de ani un guvern şi un parlament au avut curajul să iniţieze o dezbatere cu cei care sunt pro şi contra proiectului de la Roşia Montană.

“Pe timpul lui Ceauşescu, te oprea Miliţia şi îţi cerea legitimaţia de servici, acum … “, a răspuns un miner. Alături de acesta, mai mulţi localnici i-au pledat preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru proiect şi i-au invitat pe toţi cei care se exprimă împotriva acestuia să vină la faţa locului.

“Sigur, nimeni nu vrea să se îmbolnăvească, să moară la 35-40 de ani. Putem face nişte condiţii draconice de mediu, că suntem în Europa”, a spus Zgonea. El i-a mai mai asigurat pe minerii care i-au chemat la faţa locului pe liberali că toţi parlamentarii vor vota în cunoştinţă de cauză şi după propria conştiinţă.

“O să vină iarna, nu avem o pîrtie, o pensiune, nu putem trăi din fructe de pădure”, a spus un sătean.

“După ce voi pleca de aici, mă voi întîlni şi cu cei care nu susţin proiectul să ascult şi argumentarea lor”, a spus Valeriu Zgonea, care a reamintit că deputaţi şi senatori se vor deplasa săptămîna viitoare la Roşia Montană pentru a strînge toate informaţiile necesare pe acest subiect.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.