Util şi inutil

Sînt discutabile proporţiile, desigur.
Utilul nu e totuna cu necesarul şi nici cu strictul necesar, asta o dată la mînă. Ambele sînt resimţite diferenţiat – doi la mînă.

Inutilul nu e chiar nefolositor, căci are şi el cîteodată rostul lui. De pildă, un colier sau un inel, un parfum, o geantă în ton cu pantofii, mănuşile şi pălăria – deci luxul. Îţi poate, categoric, ridica moralul, înfrumuseţa viaţa şi adora clipa, îţi poate spori farmecul, îţi poate crea bună dispoziţie, care va influenţa pozitiv sănătatea, munca şi creaţia. Dar, şi asta e drept, luxul poate fi şi obscen, adică dezmăţat, neruşinat, cînd ai sute de pantofi, poşete de zeci de mii de euro şi bijuterii de milioane de dolari (pe care, desigur, le ţii apoi în bancă la seif, de frica hoţilor, şi porţi o copie), milioane de euro sau dolari, zeci şi sute de case, de hectare, zeci de maşini.
Grădinile, parcurile sînt şi ele un lux şi s-a găsit cine să creadă asta şi să reproşeze ţărilor civilizate că au prea multe în defavoarea pămîntului arabil. La noi, evident, nu e cazul, că nu prea avem. Din păcate… De fapt, ele asigură sănătatea oamenilor oraşelor, relaxarea lor, sînt plămînul lor verde. La noi, în Cluj, nu prea e cazul nici asta. Din păcate.

Utilă e sănătatea, munca, odihna, hrana, relaxarea, prietenia, loisirul (entertainmentul) şi, mai ales, Credinţa. Ordinea  nu este asta, desigur.
Inutile sînt dihonia, hîra, rîca, cearta, invidia, gelozia, miorlăiala, bîrfa şi, după părerea mea, ţînţarii, dar asta nu-i sigur. Sigur este, însă, că ura nu-i doar inutilă, ci foarte periculoasă, căci este o energie extrem de puternică, formidabil de distructivă, mai ales pentru emitent, dar şi pentru întreg ecosistemul planetar.
Utilă mi se pare şi Speranţa,  fără de care viaţa ar fi o mohorîtă vale a plîngerii plină de bolovani, hîrtoape şi prăpastii.
Inutile sînt utopiile (care ne fură ani de istorie şi de viaţă!), panglicile electorale (utile doar pentru cîştigători!), beţiile (nu şi vinul băut cu măsură şi amici buni!), drogurile (clar, paşi spre moarte!) şi, bineînţeles, regretele.

Utilă mi se pare şi amintirea pe care o înşiri pe un şirag de sentimente frumoase şi-apoi o răsfoieşti în clipe de restrişte. Utilă e mîna întinsă, umărul pentru reazem şi plîns pe care le oferi prietenului în nevoie, sau le primeşti tu.
Inutile sînt defăimările, delaţiunile şi alte figuri caracteriale, care nu fac decît să arunce specia umană în underground. Hoţia şi calomnia complică existenţa umană şi-aşa extrem de complicată.
Utilă este muzica, căci e balsam pentru suflet, inimă, creier şi trup. Pînă şi animalele şi plantele reacţionează la muzica asta bună, deja este dovedit ştiinţific. Este o cheie spre armonie, spre echilibru, aşa cum este alcătuirea.

Inutile mi se par luptele politice de la noi (şi de aiurea), fără sfîrşit, şi orice student la politologie ştie că democraţia înseamnă alternanţă la putere şi că politica nu înseamnă doar lupta pentru cîştigarea puterii, ci şi strategiile, proiectele, planurile de dezvoltare – bunăstare – progres ale ţării.
Utilă este poezia, cea azi atît de vitregită, căci se uită că ea este veşmîntul în care trebuie să ne îmbrăcăm iubirea, tristeţea, viaţa şi moartea, starea aceea specială atinsă de o aripă de Înger, care poate să te-nalţe pînă-n Tării.
Inutile mi se par trivialitatea, vulgaritatea, masculinizarea femeilor şi gelozia soacrelor. Pe cea a rivalelor o pot înţelege, deşi n-o pot împărtăşi.

Utilă este raţiunea, inteligenţa şi, mai ales, înţelepciunea. De aceea mă mir că nu le apreciem deloc.
Inutile mi se par ipocriziile, durerile, averile fabuloase şi sărăciile lumii.
Iubirea, însă, este obligatoriu necesară.
Altfel, nu se merită.
Stela-Maria Ivaneş