USL Cluj vrea să asigure validarea referendumului

• Primarii PNL şi PSD trebuie să-i convingă pe clujeni să meargă la vot •

USL Cluj a început întîlnirile zonale cu organizaţiile din judeţ în vederea informării corecte a cetăţenilor cu privire la referendumul de demitere a preşedintelui Băsescu, de pe 29 iulie, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, coordonatorul politic al campaniei USL, vicepreşedintele PNL Cluj, Horea Uioreanu.

Acesta a preczat că USL va instala puncte de informare a clujenilor în fiecare localitate, precum şi în zonele turistice ale judeţului.

„Noi sîntem alături de cei care susţin referendumul, sens în care ne-am propus să avem în fiecare localitate puncte de informare. În municipiul Cluj-Napoca sînt amenajate opt corturi, amplasate în cartierele oraşului, în care se vor distribui materiale legate de referendum, prin care explicăm de ce USL cere demiterea preşedintelui Băsescu. De asemenea, vom avea puncte de informare în zonele turistice – Cojocna, Băişoara – pentru că fiind în week-end o parte dintre cetăţenii judeţului, şi nu numai, se vor afla în zonele de recreere”, a afirmat Uioreanu.

Totodată, acesta a spus că, dacă la nivel naţional, USL şi-a propus să obţină o prezenţă la vot de peste 50%, în comunităţile conduse de primari USL targetul de prezenţă este de minimum 65%. „Le-am transmis primarilor USL să-şi stabilească un target de prezenţă de cel puţin 65% din populaţie, în timp ce în restul organizaţiilor discutăm despre o prezenţă de minimum 50%. Practic, targetul stabilit de la Bucureşti este de 60% prezenţă la vot, pentru că în opinia noastră acest lucru este cel mai important, în aşa fel încît referendumul din 29 iulie să fie validat”, a precizat Uioreanu.

Liderul liberal a subliniat că, din puctul de vedere al USL, listele electorale existente nu reprezintă realitatea din teren. „Dacă tu, în 2012, te raportezi la un recensămînt din 2002 – după ce cu bani mulţi şi cheltuială mare ai reuşit să faci un recensămînt, dar care nu are o finalitate – eu cred că cei 18,5 milioane de alegători cîţi sîntem conform datelor din 2002, nu reprezintă nici măcar populaţia României la ora actuală. Faptul că nu ştim cîţi locuitori şi cîţi cetăţeni cu drept de vot avem în prezent, nu este decît o chichiţă pe care domnul Băsescu şi guvernarea PD ne-au lăsat-o. Acest lucru este în avantajul celor care vor ca acest referendum să nu fie validat. Toate sondajele arată clar că populaţia îşi doreşte o despărţire definitivă de domnul Băsescu, singura şansă a dînsului fiind prezenţa slabă la vot, de sub 50%”, a expicat Uioreanu.

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.