Un nou examen pentru comunele fără şef de post

După perioada de un an, de cînd au fost scoase din structura organizatorică a Ministerului Administraţiei şi Internelor, posturile de poliţie au fost reînfiinţate de Guvernul Ponta, deoarece măsura adoptată de premierul Boc, s-a dovedit mult mai păguboasă la capitolul cheltuieli pentru utilităţi şi alarmantă prin creşterea infracţionalităţii în mediul rural.

Pentru prevenirea evenimentelor nedorite şi al creşterii siguranţei publice,din septembrie 2012 s-au reînfiinţat toate cele 71 de posturi de poliţie din judeţul Cluj, rămînînd active şi cele patru secţii de poliţie la Apahida, Aghireşu, Baciu şi Floreşti. La propunerea MAI, Guvernul a dispus ca funcţia de şef de post să fie ocupată prin concurs, la care , pe lîngă criteriile profesionale şi morale, se impune şi o vechime de trei ani în activitatea de poliţist. Din informaţiile obţinute de la comisarul-şef Valentin Suciu, şeful serviciului Pază şi Ordine din cadrul IJP Cluj,în urma concursurilor organizate pînă acum, în 66 de unităţi administrative au fost ocupate aceste posturi de conducere, urmînd ca luni, 26 februarie, să se organizeze o nouă …sesiune pentru comunele:Corneşti, Ciurila, Dăbîca, Moldoveneşti şi Negreni. Interesant este faptul că deşi lucrează aproximativ 30 de doamne şi domnişoare la posturile de poliţie din judeţ, nici una nu şi-a exprimat opţiunea la şefie. Se pare că nu îndeplinesc criteriul de vechime în…uniformă.

Am reţinut că la secţii şi posturi se înregistrează un deficit de cca 100 lucrători de poliţie, iar 17 comune au maşini neinscripţionate şi o cotă de combustibil insuficientă activităţii operaţionale.

D. VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.