Un nou Consiliu Director în Microregiunea Cîmpia Transilvaniei

camarasuCunoscută ca una din cele mai active structuri asociative de atragere a fondurilor europene pentru dezvoltarea comunităţilor locale din comunele Cojocna, Căianu, Cămăraşu, Cătina, Geaca, Mociu, Palatca, Suatu şi Ţaga, această microregiune de dezvoltare funcţionează din 2007, timp în care s-au depus 14 proiecte de interes local, din care şapte au primit finanţare externă, iar şase au fost deja implementate, însumînd o valoare de 16.201. 948,83 lei. Un bilanţ solid, apreciau membrii asociaţi reuniţi în cadrul unei analize, ţinută recent în frumosul cămin cultural din Cămăraşu, reabilitat tot prin finanţări europene în anul trecut, prilej cu care s-a luat act de demisia directorului asociaţiei, doamna Angela Bereschi, care şi-a asumat responsabilităţile manageriale la Grupul de Acţiune Locală,(GAL), o structură nouă la care au aderat şi comunele : Buza, Fizeşul Gherlii, Mica, Sînmărtin şi Unguraş, alături de cele nouă nominalizate mai sus. Plenul ACT a validat, în unanimitate, propunerea de a-l investi în această funcţie executivă pe ing. Sorin Ranga, fost primar al comunei Cojocna, unde îşi are reşedinţa şi asociaţia. Dat fiind faptul că mandatul preşedintelui şi al celor doi vicepreşedinţi este de doar cîte un an , prin rotaţie, primarul comunei Palatca, ing. Ioan Hulduşan, este noul ales în această funcţie onorifică, el fiind ajutat de Marcel Mocean şi Alexandru Bota, şefi ai administraţiei publice din comunele Cămăraşu şi Cătina.

În cadrul dezbaterilor, ing. Ioan Miron,primar al comunei Geaca, a propus acestui for deliberativ să aprobe înfiinţarea unui serviciu de urbanism, care trebuie să sprijine, calificat, primăriile din perimetrul asociaţiei în elaborarea proiectelor de dezvoltare a localităţilor din punct de vedere urbanistic şi al disciplinei în construcţii, propunere acceptată de cei prezenţi.

Primarul Mociului, Horváth Márton, şi-a informat colegii că în zilele de 18, 19 şi 20 februarie v-a participa la Conferinţa pe ţară a Asociaţiei Primarilor, în cadrul căreia are de făcut patru propuneri ce blochează buna funcţionare a activităţilor din cadrul primăriilor. Prima se referă la deblocarea posturilor, ordonată de guvernarea Boc, conform căreia pleacă şapte şi angajezi unul; a doua vizează acordarea sporului de vechime şi primarilor; apoi, eliminarea CIM (Controlului Intern Managerial); o altă cotă de combustibil pentru a se putea deplasa şi rezolva operativ multiplele probleme ale comunităţilor locale. În cadrul şedinţei, au fost rezolvate şi alte probleme curente ale ACT.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.