Un nou concurs de rezidenţiat

Ministerul Sănătăţii a anunţat organizarea unui nou concurs de intrare în rezidenţiat pentru posturile şi locurile rămase neocupate în sesiunea din 20 noiembrie 2011, în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie.

Potrivit unui comunicat al MS, remis presei, după repartiţia candidaţilor promovaţi în concursul de rezidenţiat, sesiunea noiembrie 2011, au rămas neocupate 431 de locuri şi posturi de medic rezident. Dintre acestea, sînt 333 posturi de medic rezident în unităţi sanitare care înregistrează deficit de medici specialişti.

Cele mai multe locuri/ posturi rămase neocupate se înregistrează în specialităţile: medicină de urgenţă (117 posturi în unităţi de primiri urgenţe), medicină de familie (40 de locuri şi 59 de posturi în serviciile de Ambulanţă), neonatologie (28 de posturi), ATI (18 posturi), pediatrie (12 posturi).

Ministrul Ladislau Ritli a declarat, la finalul şedinţei de Guvern de marţi, în cadrul căreia a fost aprobată Ordonanţa de Urgenţă pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, că această nouă sesiune a concursului va fi organizată la jumătatea lunii mai.

Concursul se va desfăşura numai în Centrul Universitar Bucureşti. Înscrierile pentru rezidenţiatul pe loc se vor face la direcţiile de sănătate publică, respectiv la ministerele cu reţea sanitară proprie, iar înscrierile la rezidenţiatul pe post – la direcţia de sănătate publică a judeţului pentru care tinerii medici doresc să concureze – se mai precizează în comunicatul Ministerului Sănătăţii.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.