Un important tronson de autostradă din județul Cluj ar putea fi finalizat cu un an mai devreme

Lucrările la tronsonul Nădășelu-Zimbor al autostrăzii A3 sunt realizate în proporție de aproape 34 la sută. Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a anunțat că pe acest tronson antreprenorul român lucrează cu 1094 de muncitori și aproximativ 400 de utilaje. În prezent, se execută lucrări specifice de armare, cofrare, terasamente, consolidări, betonare radiere și pile, precum și lucrări de scurgerea apelor, drenuri etc.

„Deși termenul contractual de finalizare este 2024, constructorul, așa cum ne-a obișnuit, cu o mobilizare exemplară, ne dă speranța că anul viitor se va circula pe aceste sectoare ale autostrăzii Transilvania” a anunțat CNAIR.

Execuția tronsonului Nădășelu – Mihăiești – Zimbor este asigurată de asocierea formată de companiile Spedition UMB, Tehnostrade și Electromontaj, proiectarea a fost făcută de compania Tehnostrade, iar valoarea totală a proiectului este de 1.390.614.495 lei, fără TVA, ceea ce înseamnă un cost de circa 32.339.871 lei/kilometru.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut