UMOR pe toată linia la INTERLUDIS

Lume selectă la prima ediţie a Salonului umoristic INTERLUDIS. Bermudele artelor – eveniment clujean la care s-a făcut şi s-a vorbit despre umor la nivel profesionist – cu un maestru de ceremonii de talia poetului, prozatorului, dramaturgului şi umoristului total Cornel Udrea, care a avut în Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga”, prin directoarea instituţiei, dna Sorina Stanca, şi în Asociaţia Culturală INTERLUDIS Cluj-Napoca, parteneri dispuşi să se lase prinşi în mrejele unor butade savuroase, ale unor vorbe de spirit pe măsura momentului: „Dacă vezi pe cineva cîntînd, cîntă; dacă vezi pe cineva dansînd, dansează; dacă vezi pe cineva muncind – lasă-l să muncească!” (apud Cornel Udrea). Coincidenţa (oare?) a făcut ca Salonul să aibă loc de 23 august… restul îl ştiţi dumneavoastră. Fond muzical cu coruri patriotice, „Internaţionala”, cunoscuta piesă „Noi în anul 2000’’, scrisă în anii ‘70 de Horia Moculescu şi altele asemenea, pentru ca toată lumea să intre în atmosferă. Am intrat în visul lui Cornel Udrea – acela de a organiza, la Cluj-Napoca, un mare festival al umorului, cel mai mare din sud-estul european. Începutul a fost făcut, acum, cu un festival „în bermude”, cu o echipă de entuziaşti care ţine aproape, căci mizează pe „prietenie la purtător”.

De mare clasă expoziţia de caricatură a artistului brăilean Costel Pătrăşcan, unul dintre cei mai reputaţi caricaturişti de presă de la noi. Cei de faţă şi-au putut completa biblioteca umorului cu cele mai recente cărţi ale lui Cornel Udrea – Epidemie de platfus, Domnişoara Lacustra Bacău sau Sentimente în lizing –, respectiv ale lui Daniel Prigoană: Cal troian cu mînere, Prilegomene, Psihopatul lui Procust şi Acvariul din colivie, cărţi admirabil ilustrate de un strălucit artist în materie, universitarul Cristian Cheşuţ.

În programul după-amiezii petrecute către asfinţit: Zîmbete pe portativ – arii din „My Fair Lady” şi din filme celebre, precum „Vrăjitorul din Oz” sau „Aladin”, cu mezzosoprana Lavinia Bocu; Lecturi vesele cu actorul Emanuel Petran de la Teatrul Naţional Cluj-Napoca; spectaculoasa expoziţie de Jucării adevărate – automobile, trăsuri, motociclete de epocă, toate în miniatură – din colecţia lui Daniel Prigoană.

Catrene cu autograf a semnat, în nota-i arhicunoscută, campionul epigramiştilor clujeni, Eugen Albu. Iată doar cîteva mostre: „UMORUL – SUPAPA ROMÂNILOR: Sînt ferm convins că nu există/ La ora actuală-n lume/ O altă ţară-atît de tristă/ Deşi ne ţinem doar de glume”; „CĂLDURĂ MARE, MONŞER: Românii de la mic la mare/ Fac toată ziua baie-n mare/ Băsescu doar în Secuime/ Mai face baie de mulţime”; APROPO DE ANUL CARAGIALE: Constat că-n stagiunea asta/ Se joacă zi de zi <Năpasta>/ Şi-n repertoriu permanent/ E <Carnaval> în Parlament”; „PROBLEMA PLĂCUŢELOR: E o pretenţie firească/ La care sincer îi văd rostul/ Frumoasa limbă românească/ N-o poate învăţa tot prostul”…

Inspiraţia amfitrionului fără pereche – Cornel Udrea – de a încununa programul şi cu acel aşteptat… „punct şase”, care pe canicula ce-a însoţit evenimentul a venit ca o mănuşă peste spiritele înfierbîndate de glume şi catrene hazlii, şi-a tras seva, iarăşi, din acel arsenal inepuizabil, de unde şi zicerea: „Pierdut ieri soacră la mall. Găsitorul s-o păstreze. Recompensă”. O atmosferă destinsă, ca-ntre prieteni (la propriu, căci majoritatea celor aflaţi de faţă se pot considera prieteni), de bună dispoziţie, creată de fiecare în parte şi de Florin Piersic care, normal, nu putea trece pe acolo fără a depăna amintiri din tinereţea lui clujeană petrecută pe scena Operei, fără a recita cîteva versuri din poezia „Pomenire ţie, Ştefan cel Mare” de Dominic Stanca, fără a mai recurge la gaguri care-şi păstrează farmecul neştirbit, fără a fi el, cel inconfundabil, chiar şi cînd tace. Între invitaţi, actorul Dorel Vişan, universitari, avocaţi, doctori, muzicieni – toţi din elita culturală a Clujului. Şi dacă, la această primă ediţie, artele s-au aflat în… bermude (!?), e absolut sigur că la cea de a doua şi la următoarele acestea vor avea pantaloni lungi, poate chiar şi frac, pentru că verva spiritului latin, zeflemeaua, băşcălia, hazul de necaz, toată această lume pe dos de la noi şi de aiurea sau farmecul idiotului tragicomic absolut Bulă încă n-au apus.

Michaela BOCU

m.bocu@ziarulfaclia.ro

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.