Uioreanu: „Lucrările la Centrul de management al deşeurilor au reînceput”

Preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la sediul PNL Cluj-Napoca, faptul că au fost reluate lucrările la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID).

„Lucrările au început deja. Acum ne aflăm în prima fază, respectiv organizarea de şantier. În anexa la contract, pe care am semnat-o cu firma italiană, termenul de finalizare este sfîrşitul anului şi încă două luni pentru efectuarea probelor uioreanu1legat de această ivestiţie”, a afirmat Uioreanu. Potrivit acestuia, firma executantă şi-a asumat şi pierderile înregistrate. „Era obligatoriu, pentru că, atunci cînd s-a licitat, a licitat un consorţiu format din patru firme, nu o singură firmă – Confort, cea care a dat faliment. Ei au responsabilitate juridică egală vizavi de acest contract. După ce au înţeles motivaţiile, dînşii au semnat actul adiţional la contract şi au preluat conducerea lucrărilor. Pe lîngă acest act, au mai semnat şi un alt act adiţional, legat de fazele de lucrări care trebuie executate pînă la sfîrşitul anului. Noi vom urmări, conform contractului, pe faze de lucrări, derularea acestei investiţii”, a precizat şeful administraţiei judeţene.

Totodată, Uioreanu a dat asigurări că banii plătiţi în avans executantului de către fosta administraţie vor fi recuperaţi. „Banii se recuperează la fiecare factură plătită, conform contractului. La fiecare factură, cînd plătim, se retrage 10% din sumă, ceea ce duce la recuperearea avansului pe care l-au primit iniţial”, a arătat şeful CJ.

Amintim că, pe 24 februarie, preşedintele CJ, Horea Uioreanu, a semnat actul adiţional la contractul privind construirea Centrului de Management Integrat al Deşeurilor(CMID) în judeţul Cluj. În baza acestui act, lider al asocierii a devenit Atzwanger S.P.A, iar termenul de finalizare a lucrărilor este 31 decembrie 2013.

Centrul de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Cluj face parte din „Proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor în judeţul Cluj”, este finanţat prin programul POS Mediu – Axa prioritară 2 „Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate”, în baza Contractului de Finanţare nr. 133140 din 11.07.2011, încheiat între Ministerul Mediului şi Pădurilor şi Consiliul Judeţean Cluj. Suma prevăzută pentru construcţia CMID se ridică la 107.536.011,54 lei fără TVA

Adriana STUPAR

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.