Tradiţii şi obiceiuri legate de ouăle de Paşte

• Ouăle roşii nu pot lipsi de pe masa niciunui bun creştin la sărbătoarea de Paşte •

Există credinţa că ouăle fierte şi roşite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată.

’’Oul a sintetizat misterul Creaţiunii; dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea, deci şi omul. Oul cosmic trebuie presupus la baza credinţei tuturor popoarelor din lume’’, spunea folcloristul Artur Gorovei într-un studiu, apărut în anul 1937.

În România, cea mai veche menţiune despre obiceiul vopsirii ouălor de Paşte se regăseşte în amintirile florentinului Antonio Maria del Chiaro (1669-1727), secretar, pe rînd, al principelui domnitor Nicolae Mavrocordat (1709-1710, prima domnie în Moldova), Constantin Brîncoveanu (1688-1714), Ştefan Cantacuzino (1714-1715) şi care a descris multe dintre obiceiurile românilor. În Moldova, se aminteşte despre ouăle de Paşte în cronica lui Gheorgache, al doilea logofăt de la Iaşi, în anul 1762.

Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus. Tradiţia spune că atunci cînd Iisus a fost bătut cu pietre, cînd acestea l-au atins, s-au transformat în ouă roşii, o altă variantă fiind aceea că Sfînta Fecioară Maria, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus nişte ouă într-un coş, care s-au însîngerat stînd sub cruce. Se povesteşte că, după ce Iisus a fost răstignit, rabinii farisei au făcut un ospăţ de bucurie. Unul dintre ei ar fi spus: ‘’Cînd va învia cocoşul pe care-l mîncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus’’. Nici nu a terminat bine de vorbit şi ouăle s-au şi făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.

Răstignirea şi învierea reprezintă legătura eternă dintre moarte şi viaţă, aşa cum renaşte natura în fiecare primăvară, iar oul, el însuşi purtător de viaţă, devine un simbol al regenerării, al purificării, al veşniciei.

De Paşte, la români există obiceiul ciocnirii ouălor. Se ciocnesc numai ouă roşii după un anumit ceremonial, care în comunităţile rurale se păstrează fără abatere. Oul are trei părţi: vîrful (care se numeşte cap), partea opusă (dos) şi feţele laterale (coaste). În prima zi de Paşte se ciocneşte numai cap cu cap, a doua zi se poate ciocni cap cu dos, iar în zilele următoare dos cu dos. Ca regulă generală, primul care ciocneşte este cel mai vîrstnic bărbat de la masă sau o persoană mai în vîrstă, care ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mînă de un comesean, în timp ce rosteşte formula “Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu: “Adevărat, a înviat!”

La noi, de Paşte, ouăle nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori, realizînd desene deosebit de inspirate şi frumos lucrate, în motive geometrice sau reprezentînd plante, animale ori diferite simboluri astrale. Bucovina este recunoscută pentru tradiţia – păstrată şi în zilele noastre – de a “încondeia” sau “închistri” ouă.

Pentru această operaţie se preferă ouăle provenite de la păsările de casă (de găină, raţă sau gîscă), pentru că acestea, avînd coaja mai groasă, se “pictează” mai uşor. După ce se extrage conţinutul oului, acesta se spală cu detergent. În acest fel, fiind înlăturată grăsimea, vopseaua se aplică mult mai uşor. După ce se usucă, se ornează oul cu ceară topită care, neapărat, trebuie să fie de albine, curată. Astfel, de locul în care aplici ceara, nu se prinde vopseaua, păstrîndu-se culoarea naturală a oului. Ceara este întinsă pe desenul făcut cu creionul, cu un instrument, numit în Bucovina ‘’chişiţă’’ – un suport din lemn, cu o ţeavă subţire la capăt. Unii meşteri bătrîni nu treceau niciodată la alte desene pînă nu reprezentau fierul plugului, simbolul primei brazde de primăvară.

Armonia culorilor, delicateţea modelelor transmise din generaţie în generaţie sau a celor originale, create de artişti mai tineri, măiestria execuţiei au transformat acest meşteşug în artă.

Ouăle sînt încondeiate, de obicei, în trei-patru culori, ţinînd cont şi de simbolul fiecărei culori în parte: roşu (soare, foc, dragoste), negru (eternitate, statornicie), galben (lumină, bogăţia recoltelor, tinereţea), verde (forţa naturii, rodnicie, speranţă), albastru (sănătate, seninul cerului).

Ouă decorative de Paşte se mai fac cu vopsele în relief (Vrancea, Putna Sucevei), împodobite cu mărgele (Bucovina), din lemn (zona Neamţ) sau din lut (Corund-Harghita). În unele părţi ale ţării sînt folosite ouă fierte, în alte zone, cele golite de conţinut.

Odinioară, ouăle de Paşte erau vopsite în culori vegetale, preparate după reţete străvechi, transmise din generaţie în generaţie, cu o mare varietate de procedee şi tehnici. Plantele folosite în acest scop, în funcţie de momentul cînd erau recoltate, de timpul de uscare şi de modul în care erau combinate, ofereau o gamă extrem de variată de nuanţe.

Pentru a obţine culoarea roşie, gospodinele strîngeau vara plante cu floarea purpurie, pe care le uscau. Cea mai frumoasă culoare roşie se căpăta din cojile de ceapă roşie, din frunzele mărului pădureţ sau din şovîrf. Pentru galben se foloseau flori de tei sau frunze de mesteacăn, cu ajutorul viorelelor se vopseau ouăle în albastru, iar pentru verde se întrebuinţa răchiţica. Culorile vegetale se deosebesc de cele chimice, în opinia meşterilor populari care mai păstrează această tradiţie, prin căldura lor, ce lasă oului o amprentă estetică deosebită. Tot artizanii populari mai spun că una dintre condiţiile de bază la încondeierea ouălor de Paşte o reprezintă atmosfera în care are loc procesul. Nimeni nu trebuie să se certe, fiindcă această tehnică cere răbdare şi este foarte dificilă. Lucrarea trebuie să se desfăşoare într-o atmosferă de linişte şi bunătate, altfel ouăle ies mînjite.

În tradiţia populară românească se crede că ouăle de Paşte sînt purtătoare de puteri miraculoase: ele vindecă boli şi protejează animalele din gospodărie.

În dimineaţa primei zile de Paşte, copiii sînt puşi să se spele pe faţă cu apa dintr-un vas în care s-au pus dinainte un ou roşu şi un ban de argint, pentru a fi tot anul sănătoşi şi rumeni la faţă, precum oul de Paşte şi curaţi precum argintul.

Se crede, de asemenea, că oul roşu este apărător împotriva diavolului şi păzeşte casa de farmece. Podgorenii, pentru a-şi feri roadele de grindină, leagă primăvara viţa-de-vie cu salcie de la Florii sau îngroapă un ou roşu, în Vinerea Mare. Macedo-românii pun în fereastră ouă de la Paşte, iar în Bucovina se crede că oul roşu este, alături de cruce, un simbol al biruinţei împotriva Diavolului.

Cu ouă roşii se fac descîntece pentru dureri de dinţi, de urechi sau de gît. Ouăle roşii de bibilică se întrebuinţează ca leac pentru muşcătura de şarpe şi în farmece de dragoste. Ştergarul cu care au fost şterse ouăle înroşite se păstrează un an pentru că e bun la durerea de urechi.

Cojile de ouă de la Paşte trebuie le dai pe vale (pe apă), ca să se ducă să dea de ştire şi Blajinilor că sosesc Paştele.