Timişoara – gazda primei ediţii a Congresului de Muzicologie

 Facultatea de Muzică a Universităţii de Vest din Timişoara (UVT) organizează, în perioada 26-30 septembrie, prima ediţie a Congresului de Muzicologie, în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi cu alte instituţii de cultură din ţară.

„Congresul de muzicologie va avea şase secţiuni: Muzici tradiţionale, Muzică românească postbelică, Muzică veche, Curente noi în cercetarea muzicologică, Omagieri – Remus Georgescu şi Secţiune liberă”, a precizat prof. univ. dr. Felician Roşca, din cadrul UVT.

Din colectivul ştiinţific al congresului fac parte, printre alţii, fostul ministru al Culturii, prof. univ. dr. Adrian Iorgulescu, care este şi preşedinte de onoare al evenimentului, vicepreşedinţi fiind prof. univ. dr. Valentina Sandu Dediu, prof. univ. dr. Nelida Nedelcuţ, prof. univ. dr. Laura Vasiliu, conf. univ. dr. Antigona Rădulescu, conf. univ. dr. Manuela Iana Mihăilescu, conf. univ. dr. Victoria Melnic, iar membri prof. univ. dr. Gabriel Banciu, prof. univ. dr. Gheorghe Duţică, prof. dr. Isabela Apostu Heider, prof. dr. Eugen Cinci, prof. univ. dr. Vladimir Axionov, prof. univ. dr. Nice Fracile, prof. univ. dr. Carmen Stoianov.

Parteneri în organizarea Congresului de Muzicologie sînt Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, Universitatea de Arte din Iaşi, Societatea Internaţională de Studii Muzicale, Biblioteca Centrală Universitară „Eugen Todoran” din Timişoara şi Societatea Culturală „Filarmonia” din Cluj-Napoca.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.