Tenis de masă

In memoriam Dorin Giurgiucă

(1944 – 2013)

Am avut prilejul să văd, să cunosc, să stau de vorbă cu oameni importanţi, să scriu despre ei, oameni care şi-au pus serios amprenta asupra vieţii sociale a Clujului, domeniile sînt dintre cele mai diverse, oameni care şi-au clădit şi – şi clădesc întreaga activitate socio – profesională prin muncă şi seriozitate. S-au făcut şi se fac cunoscuţi, ne reprezintă pretutindeni în lume, sînt oameni la care ne raportăm de cîte ori avem ocazia.

Am avut multe, foarte multe ocazii să-l văd şi să-i fiu aproape, cele mai multe în Sala sporturilor ‘Horea Demian’, fie din postura de jucător, fie din cele de antrenor sau spectator. Au fost de fiecare dată, întîlniri plăcute, schimburi de idei din care personal am avut numai de învăţat. Am ajuns să-l cunosc pe sportivul Dorin Giurgiucă, pe omul Dorin Giurgiucă, jovial, comunicativ. Îmi reamintesc şi ultima întîlnire avută, cu mai bine de nouă luni în urmă cînd, oferindu-mi un autograf, mi-a spus, citez, “semnătura aceasta are o valoare a ei şi încă una mare” ! Are, acesta este adevărul, adevăr la baza căruia stau ore de muncă intensă, antrenamante, competiţii oficiale sau amicale, deplasări în ţară şi peste hotare, clasări pe podiumul de premiere. Acolo unde Dorin Giurgiucă , maestru al topsin – ului, a scris istorie într-o echipă de Aur a tenisului de masă clujean, CSM Cluj (Radu Negulescu, Gheorghe Cobârzan, Adalbert Rethi), într-o echipă de Aur a echipei naţionale a României (juniori, seniori), alături de un antrenor de care ne amintim cu pioşenie, Paneth Farkas.

O sinteză a titlurilor obţinute reţine următoarele date relevante şi esenţiale pentru o carieră de sportiv exemplară : campion european de juniori (1962, Bled, ex Iugoslavia); bronz la Campionatul Mondial din 1967, Stockholm, Suedia (dublu mixt, cu Maria Alexandru), argint european la dublu mix, tot alături de Maria Alexandru (Franţa, 1968), multiplu campion naţional (echipe, individual, dublu mixt, 1961 – 1978), de cinci ori cîştigător al Cupei Campionilor Europeani cu CSM Cluj (1961, 1964, 1965, 1966, 1967), locuri 2 în CCE în 1962 şi 1963, locuri 1 la simplu masculin în campionatele internaţionale ale Angliei, Austriei şi fostei RFG, locul 1 la Campionatele Balcanice din 1965, în toate probele !, …, maestru emerit al sportului din 1994.

Din 1974 pînă la pensionare a fost antrenor al grupelor de copii din cadrul CSM Cluj – Napoca. I-au fost elevi Zoltan Zoltan, Palacsay Eva, George Coroian, Dragoş Ţermure, Kontes Bori,…

Pentru cei mai mulţi din generaţia mea, rămîn amintirile. Iar cele legate de Dorin Giugiucă se înscriu în categoria celor memorabile. Sit tibi terra levis !

Demostene ŞOFRON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.