Tarife noi la Registrul Comerţului

Guvernul va introduce un nou sistem de calcul al taxelor pentru operaţiunile cerute de firme şi persoane fizice autorizate la Registrul Comerţului şi va stabili tarife fixe pentru aceste servicii, complet diferit faţă de sistemul actual. Noile taxe vor fi aplicate într-un interval de două luni după ce vor fi avizate de Executiv.

Noul sistem prevede ca operaţiunile din registrul comerţului să fie taxate cu tarife unice, în funcţie de tipul solicitării, fără ca fiecare tip de serviciu să mai fie achitat separat, ca în prezent. La stabilirea taxelor unice s-au folosit, ca bază de fundamentare, înregistrările în registrul comerţului şi încasarile aferente realizate anul trecut. Vă prezentăm cîteva dintre noile tarife.

Înregistrarea în registrul comerţului a unei persoane juridice (incluzînd autorizarea constituirii, înmatricularea, autorizarea funcţionării şi declaraţia pe propria răspundere) va fi achitată o taxă unică de 250 lei, în timp ce pentru înregistrarea unei persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale ori familiale va fi percepută o taxă de 90 lei. Cererile de menţiuni simple vor fi taxate cu 45 lei, în timp ce pentru cererile de menţiuni complexe, cu două sau mai multe operaţiuni, firmele vor fi taxate cu 220 lei. Pentru cererea de copii certificate va fi menţinută taxa actuală, de 4+0,2 lei/pagină certificată. Informaţiile de bază despre o firmă vor fi eliberate în schimbul unei taxe de 8 lei/firmă, în timp ce pentru informaţii extinse (situaţii financiare anuale) va trebui achitată o taxă de 24 lei/firmă, iar un raport istoric despre o firmă va costa 250 lei.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.