Tabără de dansuri populare la Răscruci

La sfîrşitul săptămînii trecute, într-un cadru festiv, s-a încheiat o nouă serie a taberei de vară de dansuri populare organizată de Fundaţia „Kallos Zoltan” din satul Răscruci, comuna Bonţida, loc tradiţional de întîlnire a amatorilor de folclor original din toată lumea, avînd în vedere că la aceste cursuri participă oaspeţi de pe toate meridianele lumii, chiar şi din SUA sau Japonia (ultimii se simt foarte bine pe meleagurile clujene, unde învaţă în fiecare vacanţă lucruri interesante şi deosebit de instructive pentru ei). De astă dată a terminat tabăra o serie de 200 de adulţi, în luna iulie fiind prezenţi în pitoreasca localitate de pe Valea Someşului Mic copiii, foarte mulţi venind din Ungaria. Sub conducerea unor cunoscuţi coregrafi clujeni şi gherleni, participanţii la acţiunea artistică de la Răscruci s-au familiarizat cu frumuseţea şi originalitatea dansurilor populare de pe Cîmpia Transilvaniei şi din alte regiuni folclorice ale Ardealului, reuşind să se iniţieze în tainele artei locale, apreciate de cei prezenţi la sediul fundaţiei, gazdă ospitalieră a iubitorilor de jocuri populare. Aşa cum remarca la sfîrşitul săptămînii trecute directorul Fundaţiei „Kallos Zoltan”, consilierul local din Bonţida, Balla Ferenc, oaspeţii revin de fiecare dată cu multă plăcere în taberele organizate în condiţii ireproşabile, manifestînd mult interes faţă de valorile folclorului din judeţul Cluj, unde au avut ocazia de a cunoaşte tradiţiile şi obiceiurile populare din zonă (participanţii au efectuat excursii documentare în mai multe comune din împrejurimile Clujului şi Gherlii).

Activităţile taberei de la Răscruci s-au încheiat la sfîrşitul săptămînii trecute cu un reuşit spectacol folcloric, pe scenă evoluînd toţi participanţii. Acompaniamentul muzical a fost asigurat, alături de instrumentişii gazdă, de taraful „Kontrabanda” al Fundaţiei Culturale „Teka” din municipiul Gherla, instituţie cu care cei de la Răscruci colaborează în condiţii excelente, multe manifestări cultural-artistice fiind organizate în comun.

SZEKELY Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.