SUA şi politica externă: America are o memorie prea scurtă

Wall Street Journal

“Are nevoie America de o politică externă?”, acesta este titlul cărţii lui Henry Kissinger, publicată cu doar cîteva luni înainte de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001. Un reputat recenzent al acelor vremuri a caracterizat acest titlu drept “original”. “Oare nu cumva cineva crede că răspunsul va fi “nu”, scria sceptic recenzentul. Însă, titlul cărţii nu este unul “original”, ci “fundamental şi profetic”. Acest titlu i-a prezis pe Barack Obama şi acea Americă pentru care pledează el.

Această Americă se poziţionează undeva între o “uşoară îngrijorare şi o fericită indiferenţă” faţă de faptul că lumea din afara graniţelor sale se află într-o situaţie extrem de rea. Iranul este pe cale să obţină bomba nucleară? Acest lucru este, probabil, inevitabil. Arme chimice siriene au ajuns peste tot, ca nişte mingi de tenis împrăştiate? Problema lor! Islamismul se extinde în lumea arabă? Doar e democraţie, se vor descurca singuri. Vladimir Putin resuscitează practica proceselor demonstrative? Ce păcat. China jonglează cu ideea unui război cu Japonia? Se vor lămuri ele…

“Generaţia de lideri americani care a venit după “războiul rece” consideră posibil să creadă că politica externă este fie o politică economică, fie o impunere a valorilor americane restului lumii”, nota Kissinger în cartea sa. Dacă el ar fi ştiut atunci de Obama, Kissinger ar fi adăugat probabil pe lista de înlocuitori ai politicii externe şi “carisma personală”.

În alte colţuri ale lumii, majoritatea ţărilor suferă pentru că ţin minte prea multe şi prea bine. America, însă, suferă de o problemă opusă: ea are o memorie prea scurtă, iar ceea ce ţine minte – ţine minte prost. cotidianului american.

Henry Kissinger, care are acum aproape 90 de ani, îşi poate aminti cum America a încercat odată să se descurce fără (politica externă) şi cum această încercare s-a încheiat cu septembrie 1939.