SUA – independente energetic de Orientul Mijlociu: Îşi va menţine Washingtonul poziţiile în regiune?

Gazeta

Raportul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), care promite că peste 20 de ani SUA nu doar că vor deveni independente energetic, ci vor şi începe să exporte energie, a stîrnit discuţii cu privire la viitoarea modificare a landşaftului geopolitic global. Desigur, pronosticul AIE este doar unul dintre scenariile posibile, iar pînă în 2035 ar putea apărea o mulţime de factori capabili să schimbe această direcţie, însă ipoteza este una destul de întemeiată pentru o provoca cel puţin speculaţii privind urmările. Este clar că cele mai mari schimbări vor surveni în acest caz în Orientul Mijlociu (OM), cel mai important rezervor de hidrocarburi din lume.

Prezenţa SUA în Orientul Mijlociu (OM) este un fenomen relativ recent, implicarea Americii în această regiune începînd în anii 1950. După 1956, cînd fostele puteri coloniale Franţa şi Marea Britanie au suferit o înfrîngere umilitoare, încercînd să-şi clarifice relaţiile cu Egiptul şi să rezolve criza din Suez, controlul asupra OM a trecut repede spre noi superputeri: SUA şi URSS.

Prăbuşirea Uniunii Sovietice a făcut practic din SUA hegemonul din această regiune. Ele nu au reuşit să-şi instituie acolo controlul absolut, însă şi-au asigurat rolul singurei puteri cu adevărat influente în zonă. Acest lucru era dictat în primul rînd de nevoia de resurse enegetice: de cînd, de la începutul anilor 1970, extracţiile din SUA au început să scadă, importanţa resurselor din OM a început să crească.

În condiţiile în care America nu va mai avea nevoie de petrol din OM, Washingtonul nu va mai trebui să se implice atît de mult în complicatele procese care au loc în lumea arabă şi să influenţeze formarea de regimuri în principale ţări producătoare de petrol. Chiar şi astăzi, la al doilea an după “revoluţia arabă”, este evident că SUA mai degrabă încearcă să ţină pasul cu evenimentele din zonă, decît să le provoace din afară. Sistemul care s-a impus în anii 1970 se dizolvă vertiginos, iar, în urma unor alianţe conjuncturale SUA, se pomenesc de partea unor forţe împotriva cărora au luptat pînă nu demult şi care le urăsc.

Această nouă realitate pune SUA în impas, deoarece mult dorita democraţie duce chiar la eroziunea prezenţei americane în această parte a lumii. Respectiva contradicţie nu este doar geopolitică, ci şi conceptuală, fapt care pentru o ţară atît de ideologizată precum SUA este destul de dureros. Iar problema se va acutiza şi mai mult.

Cu toate acestea, odată deveniţi independenţi energetic, americanii nu vor reuşi pur şi simplu să renunţe la OM, deoarece există o serie de motive care îi obligă să monitorizeze pulsul regiunii.

În primul rînd, este vorba de problema Israelului. Securitatea statului evreu este o condiţie imperativă pentru orice administraţie a SUA, indiferent de apartenenţa partinică sau de orientarea ideologică. Dacă nevoia de petrol arab se va reduce sau chiar va dispărea, este de presupus că Washingtonului nu-i va mai păsa de partenerii arabi şi apărarea Israelului va căpăta un caracter de forţă, mergînd pînă la desfăşurarea pe teritoriul acestuia de baze militare americane.

În acest caz, America se va lovi de o contracarare crescîndă din partea lumii islamice – contracarare ideologică şi teroristă. Acest lucru va fi mai puţin critic decît situaţia de acum, cînd OM este important ca sursă de combustibili, dar va fi mai neplăcut. Însă, cel mai important este că un asemenea scenariu va face Israelul total dependent de SUA, transformîndu-l într-un fel de Taiwan. Cu toate acestea, tocmai Israelul rămîne ancora care nu îi permite Americii să se distanţeze atît de hotărît de regiune.

Al doilea motiv este mai puţin evident: China. Dacă SUA vor înceta să consume petrol din OM – ceea ce va însemna o reducere a cererii cu o treime -, principalul pretendent la acesta va deveni Beijingul. SUA vor depune eforturi pentru ca resursele din OM să nu ajungă într-o mare măsură reorientate spre nevoile statului chinez, cu atît mai mult cu cît acest lucru are legătură cu liniile navigabile din oceanele Indian şi Pacific, al căror control este considerat de SUA o garanţie a dominaţiei lor globale.

De altfel, dacă SUA vor înceta să cumpere petrol arab şi în acelaşi timp îi vor împiedica şi pe alţii să-l cumpere, tensiunea va creşte. De aceea, este în interesul Washingtonului ca cererea de petrol să existe în continuare, astfel că probabil vor fi luate măsuri pentru ca produsul să ajungă în Europa (slăbind astfel dependenţa acesteia de Rusia) şi, de exemplu, în India şi Japonia, pe care SUA nu le consideră periculoase.

Al treilea motiv pentru care SUA nu vor putea renunţa la OM îl constituie autoadministrarea regiunii, care s-ar putea desfăşura pe principii total diferite. În pofida faptului că spectrul unui nou califat pare extrem de discutabil în virtutea contradicţiilor ce sfîşie lumea islamică, s-ar putea crea o conjunctură care să-i consolideze pe musulmani în lupta cu “duşmanii iudeo-creştini”.

Însă, şi mai probabil, este altceva: orice schimbare geopolitică din OM va avea puternic ecou în Occident, unde sînt şi acum mulţi musulmani, iar cu trecerea anilor numărul lor va creşte şi mai mult. În primul rînd, acest lucru se referă la Europa, dar şi SUA pot resimţi o influenţă internă a factorului islamic.

Într-un cuvînt, chiar şi o evaluare extrem de superficială arată că Orientul Mijlociu nu va fi scos de pe fluxurile de ştiri, chiar dacă ştirile despre regiune ar putea avea un cu totul alt conţinut.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.