Soluţii pastorale pentru copiii ai căror părinţi sînt plecaţi în străinătate

În zilele de 16 şi 28 octombrie a.c., în cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Clujului s-au desfăşurat conferinţele preoţeşti semestriale, prezidate de Înaltpreasfintitul arhiepiscop şi mitropolit Bartolomeu.

Conferinţele au avut ca temă „Pastoraţia copiilor şi a tinerilor. Familia creştină astăzi şi Hotărîrile Sfîntului Sinod referitoare la temele de bioetică: transplantul de organe, avortul şi eutanasia”. În cadrul conferinţelor a fost abordată şi problema copiilor ai căror părinţi sînt plecaţi la muncă în străinătate.

Concluzia rezultată din discuţii şi din lucrările prezentate a fost că, în faţa problemelor pe care le întîmpină familia azi, se impune ca preotul să-şi concentreze activitatea pastorală asupra familiei, copiilor şi tinerilor, cu sprijinul mirenilor din consiliul şi comitetul parohial, dar şi cu sprijinul oricărui credincios. În acest sens, pastoraţia familiei va urmări: catehizarea tinerilor înainte de căsătorie; interesul permanent al preotului faţă de nou – întemeiata familie; consilierea de către preot a tinerilor care intenţionează să divorţeze.

În ceea ce priveşte pastoraţia copiilor şi a tinerilor, aceasta va urmări: aplicarea unui proiect de catehizare a copiilor şi a tinerilor, de către preot, în biserică, cu sprijinul concret al profesorului de religie din şcoala aflată pe raza parohiei; identificarea metodelor de apropiere a copiilor şi a tinerilor de Biserică (vizionarea filmelor religioase, organizarea de excursii cu caracter religios etc.); înfiinţarea unui număr cît mai mare de centre comunitare pentru tineret, ca o alternativă la provocările societăţii; implicarea copiilor şi a tinerilor în activităţi sociale (vizitarea celor de vîrsta lor, aflaţi în suferinţă, vizitarea bolnavilor etc.).

Referitor la copiii ai căror părinţi sînt plecaţi la muncă în străinătate şi a căror situaţie este uneori deosebit de gravă, concluzia a fost că aici se impune o grijă pastorală aparte, preoţii trebuind să încerce ca, prin vizite şi sprijin în toate problemele, să prevină eventualele crize prin care aceşti copii ar putea trece.

M. TRIPON

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.