Sindicaliştii de la Mechel amînă procesul cu compania

mechelIeri, disponibilizaţii de la Mechel din Cîmpia Turzii au decis să amîne o eventuală acţiune în justiţie împotriva actualilor propărietari ai combinatului pînă în 15 martie, data pînă la care ar trebui să li se achite salariile compensatorii.

Aşa cum au anunţat încă de săptămîna trecută, disponibilizaţii de la Mechel Cîmpia Turzii au reluat protestele şi la începutul acestei săptămîni, în cursul zilei de luni peste 150 de persoane fiind prezente la poarta combinatului “Eu am propus să începem procesul împotriva celor de la Mechel, dar oamenii au spus să aşteptăm pînă în 15 martie, dată pînă la care cei din firma Nikarom Invest (care deţin în prezent combinatul – n.r.) au spus că vor încerca să achite cele trei salarii compensatorii. Pînă acum a fost achitată doar o parte dijn lichidarea pe luna februarie, iar actualii angajaţi nu au primit nici un leu” afirmă Ioan Pascu, liderul Sindicatului Mechel Cîmpia Turzii.

Protestele vor continua pe tot parcursul acestei săptămîni, iar Ioan Pascu spune că sindicaliştii sînt decişi să protesteze şi săptămînile viitoare dacă nu le vor fi satisfăcute revendicările.

Urgentare la evaluarea TVA pentru Mechel

Varujan Vosganian, ministrul Economiei a solicitat Ministerului Finanţelor Publice (MFP) să urgenteze evaluarea rambursărilor de TVA pentru grupul Mechel, suma totală fiind de 150 milioane de lei, precizînd că “s-ar putea să existe tranzacţii care să ducă la nerambursarea de TVA”.

Vosganian a mai afirmat că Mechel va redeschide în perioada următoare unităţile de producţie de la Tîrgovişte şi de la Buzău, care reprezintă 80% din capacităţile sale de producţie. El a apreciat că există piaţă de desfacerepentru producţia celor două unităţi şi a menţionat că Mechel a reclamat concurenţa neloială pe care o fac unele firme care aduc oţelului beton la preţuri mici, după care dispar fără a plăti TVA statului.

Reamintim că grupul rus Mechel şi-a vîndut toate activele deţinute în România, pentru aproximativ 230 de lei, companiei româneşti Nikarom Invest SRL, deţinută tot de doi cetăţeni ruşi, care sunt acum în posesia combinatelor Mechel Cîmpia Turzii, Mechel Tîrgovişte, Ductil Steel Oţelu Roşu, Ductil Steel Buzău, Laminorul Brăila şi Mechel Reparaţii Tîrgovişte.

Viorel DĂDULESCU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.