Simularea Instituţiilor UE în Cluj-Napoca

Vrei o carieră în domeniul diplomatic? Fă primul pas spre viitor, înscrie-te pe www.simulareue.com, pînă la data de 15.04.2012 şi intră în pielea unui diplomat. Timp de o săptămînă poţi fi comisar, europarlamentar sau ministru al Uniunii Europene.

Get ready for your future! Get ready for EU!

Organizaţia pentru Dezvoltarea Afacerilor în Societate (ODAS) organizează proiectul naţional ”Simularea Instituţiilor Uniunii Europene”, în perioada 6-13 mai 2012, în Cluj-Napoca.

Simularea Instituţiilor Uniunii Europene este un proiect naţional aflat la prima ediţie şi are ca scop familiarizarea a 150 de studenţi cu procesul decizional utilizat între cele 3 instituţii europene: Parlamentul European, Consiliul UE, Comisia Europeană.

Publicul ţintă sînt tinerii care, provenind din arii de studiu diferite, au şansa de a pune în aplicare toate cunoştinţele legate de Uniunea Europeană. Timp de o săptămînă, ei se află în pielea unui diplomat, avînd şansa de a-şi exprima ideile în cadrul unor dezbateri deschise, de a învăţa cum să lucreze şi să comunice în cadrul unei echipe şi nu în ultimul rînd de a decoperi care sînt paşii care conturează procesul de luarea deciziilor.

Organizaţia pentru Dezvoltare Afacerilor în Societate (ODAS) este o organizaţie pentru tineri, nonguvernamentală, apolitică, înfiinţată în anul 2011 şi are ca scop facilitarea dezvoltării personale şi profesionale a tinerilor prin stabilirea relaţiilor cu partenerii principali ai organizaţiei, dezvoltarea unor concepte pentru consolidarea democraţiei şi dezvoltarea durabilă a societăţii civile.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.