Senatorii Comisiei juridice au dat aviz negativ proiectului de la Roşia Montană

Senatorii Comisiei juridice au dat marţi aviz negativ, în unanimitate, la proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere de la Roşia Montană, care va fi dezbătut în procedură de urgenţă.

Prezent la dezbateri, ministrul Culturii, Daniel Barbu, a susţinut că toate regulile cu privire la acest caz sunt respectate cu stricteţe, în timp ce, conform punctului de vedere al Ministerului Justiţiei, a fost dat un răspuns cu anumite observaţii la Rosia-Montana-24o variantă a acestui proiect de lege, care a fost discutat în şedinţă de Guvern.

Preşedintele Comisiei juridice, Tudor Chiuariu, a propus aviz negativ la acest proiect, luînd în considerare avizul Consiliului Legislativ, dar şi poziţia Partidului Naţional Liberal.

Senatorul PDL Marinică Dincă a anunţat că vota împotriva acestui proiect. El a afirmat că actul normativ nu este dezbătut pe îndelete în Parlament din cauza presiunilor din stradă, dar şi din cauza “oamenilor care s-au exprimat pentru discuţii pe îndelete”.

Împotriva proiectului s-a exprimat şi senatorul PSD Toni Greblă, vicepreşedinte al Comisiei juridice, mărturisind totodată că el este în favoarea exploatării miniere într-o zonă afectată de sărăcie.

“Din păcate, datorită presiunii opiniei publice, a unui curent nu ştiu cît de negativ care s-a conturat în jurul acestei exploatări de la Roşia Montană, suntem nevoiţi să preluăm un proiect de lege pe care nu avem altă soluţie decît să-l respingem. Dar exploatarea minieră în România trebuie să continue, pentru că România este o ţară bogată în zăcăminte şi, dacă nu le exploatăm şi în condiţii de respect faţă de legislaţia europeană şi românească în domeniul mediului şi cu luarea în considerare întotdeauna a interesului naţional, cred că facem o greşeală”, a spus Toni Greblă.

Senatorul social-democrat a invocat faptul că acest proiect nu este cunoscut de opinia publică. “Nu este pregătită societatea românească pentru dezbateri echilibrate, raţionale, dezbateri pe bază de argumente raţionale, nu pe bază de interes, de zvonistică sau dezbateri foarte emoţionale. (…) Foarte puţini oameni au înţeles că de fapt este o continuare a unei activităţi, lumea a înţeles că este vorba de un proiect nou şi că acum dezvelim munţii, le luăm crestele şi facem acolo exploatare minieră”, a mai spus Greblă, care a susţinut că proiectul de lege nu poate fi adoptat în forma prezentată.

Preşedintele Comisiei juridice, Tudor Chiuariu, a exprimat poziţia PNL, poziţie care a fost adoptată în unanimitate în şedinţa de luni a grupurilor parlamentare din Camera Deputaţilor şi Senat. “Nu suntem de principiu împotriva exploatării resurselor naturale şi a celor de la Roşia Montană. Dar poziţia noastră simplă, principială este că nu poate lua forma acestui proiect de lege care, din punct de vedere procedural şi politic, a fost abordat greşit. De aceea, sigur, în consecinţă, vom vota împotriva acestui proiect de lege, implicit pentru un aviz negativ”, a subliniat Tudor Chiuariu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.