Seminar regional pe tema integrării foştilor deţinuţi pe piaţa muncii

Săptămîna trecută, la Hotel Royal Classic din Cluj-Napoca s-a desfăşurat seminarul cu tema „Sprijin pentru revenirea pe piaţa muncii şi integrarea în societate a persoanelor care au fost private de libertate”

Seminarul – parte a proiectului „Viaţa după gratii”, derulat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi cofinanţat din Fondul Social European, în cadrul POSDRU 2007-2013 -, face parte dintr-o serie de 16 conferinţe şi dezbateri, ce se vor desfăşura, pînă la sfîrşitul acestui an, în mai multe oraşe din România, pe tema inegalităţilor cu care foştii deţinuţi se confruntă. În vederea susţinerii revenirii acestora în societate, dar şi pe piaţa muncii, sînt planificate activităţi de consiliere vocaţională, cursuri de calificare/recalificare pentru 1.500 de deţinuţi, cursuri de formare pentru personalul din sistemul penitenciar şi specialişti din domeniul serviciilor sociale – se precizează într-un comunicat al Penitenciarului Gherla, remis presei.

„Potrivit unui studiu la nivel naţional, aproximativ jumătate din cele 5.000 de persoane private de libertate chestionate consideră că principala dificultate în găsirea unui loc de muncă o reprezintă cazierul. De asemenea, acestea apreciază că, ceea ce le-ar spori şansele pentru găsirea unui serviciu, ar fi dezvoltarea unor deprinderi de folosire a calculatorului, iar aproape 70% şi-au exprimat interesul pentru obţinerea unei calificări în domeniul construcţiilor.

Din datele prezentate de conducerea Penitenciarului Gherla, raportat la anul 2011, specialiştii din această instituţie au pregătit în vederea liberării un număr de 295 persoane private de libertate. De asemenea, au beneficat de consiliere vocaţională 56 persoane private de libertate. De informarea, consilierea şi medierea muncii au beneficiat 239 persoane private de libertate, iar de cursuri de calificare profesională – 231 persoane private de libertate, în meseria de frizer, lucrător în cultura plantelor, confecţioner articole din piele şi înlocuitori, tîmplar, lucrător în comerţ, lucrător în creşterea animalelor, lucrător finisor pentru construcţii şi operator prelucrare date. În anul şcolar 2010 – 2011 au fost şcolarizate 95 persoane private de libertate. Activitatea s-a desfăşurat pe două nivele de învăţămînt: primar şi secundar (gimnaziu, liceu filiera tehnologică, profil tehnic – clasa a IX-a şi a X-a, domeniile de pregătire de bază fiind construcţii, instalaţii şi lucrări publice), cursuri de zi. Programul de alfabetizare s-a derulat cu participarea a 148 persoane private de libertate neştiutoare de carte” – precizează purtătorul de cuvînt al Penitenciarului Gherla, Ovidiu Chiorean.

Potrivit acestuia, pentru a avea o reprezentare reală a celor prezentate, Penitenciarul Gherla a fost, în 12 iulie, gazda unei vizite de documentare pentru o mare parte a persoanele prezente la seminar.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.