Şeful Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, şi-a aflat ieri pedeapsa

Şeful Direcţiei Silvice Cluj, Traian Mariş, a fost a fost condamnat de Tribunalul Cluj la trei ani şi zece luni de închisoare cu suspendare după ce a fost găsit vinovat de luare de mită. Hotărîrea nu este definitivă, putînd fi atacată cu apel. Traian Mariş a fost trimis în judecată de DNA Cluj. Alături de el a mai fost trimis în faţa instanţei Valentin Mariş, pădurar în cadrul Direcţiei Silvice Cluj, acesta fiind acuzat de dare de mită.

Procurorii susţin, în rechizitoriul întocmit, că, la data de 15 aprilie 2013, Traian Mariş, în calitate de director al Direcţiei Silvice Cluj, a primit de la Valentin Mariş suma de 10.000 lei provenită de la acesta şi de la alţi doi pădurari (denunţători în cauză) pentru ca, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, să îi asigure lui Valentin Mariş păstrarea locului de muncă. Totodată, pentru aceeaşi sumă, şeful Direcţiei Silvice Cluj trebuia să avizeze favorabil controalele efectuate bianual la cantonul lui Valentin Mariş şi să nu dispună sancţionarea celorlalţi pădurari pentru presupuse nereguli în activitatea lor.

Traian Mariş a fost arestat în 18 aprilie 2013 de Tribunalul Cluj pentru de 29 de zile, măsura fiind confirmată de Curtea de Apel Cluj. Mariş a încercat să obţină cercetarea în stare de libertate, însă demersul său a fost respins.
Odată cu sentinţa de ieri a Tribunalului Cluj, Mariş a fost pus în libertate.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.