Secerişul în comuna Bonţida

Pe primarul comunei Bonţida, Emil Cârhaţ, l-am găsit zilele trecute destul de îngîndurat. Erau chiar ploile şi vijeliile de după perioada secetoasă cu temperature de peste 35 de grade, iar combinele nu puteau intra în lanurile de grîu. Dar, soarele a ieşit din nou pe uliţa bonţidenilor şi lucrul s-a reluat în condiţii mult mai bune. Înainte de toate trebuie să spunem că şi pe Valea Someşului Mic producţiile acestui an sînt sub cele din 2011. Una din cauze este seceta prelungită de la începutul acestei veri. Degeaba au erbicidat gospodarii satelor la timp şi în cantităţile necesare, arşiţa mare a dijmuit recolta. De mulţi ani nu a fost aşa mare caniculă ca în ultima perioadă. Efectiv grîul şi orzul au fost pîrjolitee de soare, deţinătorii de suprafeţe cultivate cu cereale păioase confruntîndu-se cu mai probleme. După spusele primarului, pe raza comunei Bonţida, în hotarul celor patru sate componente, grîul este cultivat pe 800 hectare. Pe unul din producători, Alexandru Pop, l-am întîlnit şi noi pe cîmp, unde analiza situaţia de pe teren. Dînsul cultivă grîu pe 30 hectare, iar făina făcută din producţia acestui an o foloseşte în cadrul brutăriei personale, una din cele mai bine dotate unităţi de panificaţie din zonă. La Răscruci, familia Molnar se pregătea şi ea de seceriş, utilajele agricole fiind pregătite din timp pentru a intra în lanuri.

În comuna Bonţida, în gospodăriile populaţiei se află 8 combine, dar de maşini agricole nu duce lipsă această localitate transilvană, avînd în vedere că în vecinătatea renumitului castel Banffy se găseşte cunoscuta firmă Tehnofavorit, care produce şi comercializează de la maşinile de stropit şi erbicidat pînă la utilaje de recoltat furaje toată gama de maşini agricole necesare bunei desfăşurări a campaniei de vară.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.