“Scutierii” noului lider al Partidului Comunist Chinez

La Razon

Scurt profil al demnitarilor care au intrat în noul Comitet Permanent, organul maxim de conducere a Partidului Comunist Chinez, în frunte cu Xi Jinping, noul secretar general.

LI KEQIANG – Toate scenariile îl indicau pe Li, în vîrstă de 57 de ani, ca viitor prim-ministru al Chinei, totuşi în lista anunţată joi de Comitetul Permanent al PCC, el s-a plasat în spatele secretarului general, Xi Jinping, şi nu pe locul al treilea, pe care îl ocupă în mod tradiţional şeful guvernului chinez. Absolvent de Drept şi doctor în Economie, Li, este un om”angajat şi bine informat”, lipsit de carismă mediatică, dar îmbinînd tendinţa liberală cu originile sale modeste.

ZHANG DEJIANG – În vîrstă de 66 de ani şi cu zece ani de experienţă în Biroul Politic, este un expert în Coreea de Nord, unde a absolvit Ştiinţele Economice. A jucat un rol cheie anul acesta în destituirea lui Bo Xilai, protagonistul celui mai mare scandalul al regimului în două decenii. A fost secretar general al Partidului în fruntea metropolei Chongqing, ceea ce face ca plasarea sa pe listă să fie o oarecare surpriză. Este favoritul pentru a-i succede lui Wen Jiabao, fiind al treilea pe lista Comitetului Permanent, o regulă nescrisă a PCC. Aliat al fostului preşedinte Jiang Zemin, se crede că Zhang va impulsiona măsuri ce vor favoriza monopolul de stat şi controlul statului asupra politicilor monetare şi economice.

YU ZHENGSHENG – Şef al PCC la Shanghai, unde a fost foarte abil în gestionarea crizelor politice şi sociale, el este considerat un reformist care se adaptează mediului şi are talent de administrator. Prin poziţia sa pe lista Comitetului, Yu va fi viitorul preşedinte al celui mai mare organ de consultare politică din China, Conferinţa Consultativă Politică a Poporului Chinez . Are 67 de ani, este inginer şi un apropiat al fostului preşedinte Jiang Zemin, al celui demisionar Hu Jintao şi al familiei lui Deng Xiaoping, contacte care l-au ajutat să supravieţuiască politic, deşi fratele său a fugit în SUA, în 1980.

LIU YUNSHA – Fost reporter şi şef al agenţiei de ştiri Xinhua, în Mongolia Interioară, el este din 2002 principalul responsabil cu propaganda al PCC. Are 65 de ani şi este un veteran al partidului, unde a avansat rapid de mîna lui Hu Jintao. În pofida scandalului “numărului doi” al propagandei- destituit pentru un scandal sexual şi de corupţie -, Liu a reuşit să obţină un loc în rîvnitul Comitet, de unde se aşteaptă să îngrădească şi mai mult Internetul şi mass-media.

WANG QISHAN – Supranumit “şeful pompierilor” pentru că stinge orice “foc”, fostul primar al Beijingului a absolvit Istoria, iar locul său în Comitet era ca şi asigurat. Talentul de manager l-a ajutat să rezolve multe probleme, fiind numit responsabil împotriva corupţiei al PCC, un rol cheie al schimbării Chinei, ca nou preşedinte al Comitetului de Disciplină. El s-a evidenţiat şi pe plan economic, fiind cel însărcinat să negocieze cu SUA chestiuni economice şi unde este văzut ca “un inchizitor”. Între reuşitele sale se numără organizarea JO din 2008, sau lupta împotriva epidemiei cu virusul SARS.

ZHANG GAOLI – Absolvent al Facultăţii de Statistică, în vîrstă de 66 de ani, Zhang şi-a început cariera în industria petrolieră, unde a activat timp de 15 ani. A menţinut întotdeauna un profil discret, deşi în ultima perioadă a ocupat mai multe posturi importante în economiile provinciilor de coastă ale Chinei. Menţine o relaţie strînsă cu fostul lider Jiang Zemin şi, deşi nu se ştie încă ce poziţie va adopta, se crede că el va susţine măsurile “pro-piaţă”.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.