SĂRBĂTOAREA CIOBANILOR – ediţia a IV-a

Sărbătoarea Rusaliilor la credincioşii romano – catolici a coincis, la Mociu, cu ziua ciobanilor, eveniment organizat de Asociaţia crescătorilor de ovine ,,Mioriţa’’, în care s-au asociat mai mulţi fermieri din Căţina, Suatu, Roşieni, Ghiriş, Boian, Chesău, Năoiu şi Mociu, ale căror efective se apropie de 20 de mii de capete.

DSC00330Poligonul desfăşurării manifestărilor celei de a patra ediţie a întîlnirii ciobanilor, a fost tot parcul de agrement din centrul localităţii Mociu, unde mieii, oile, berbecii şi caprele, s-au simţit bine la umbra arborilor seculari, avînd chiar şi masa verde necesară tainului de amiază, deşi contactul cu vizitatorii a fost puţin stresant.

Oprindu-mă puţin la expoziţia de animale, se pare că preferinţele gazetarului au coincis cu cele ale specialiştilor din comisia de jurizare, care au stabilit că fermierul Vasile Şuteu, din Ghiriş deţine cele mai frumoase oi din rasa ţurcană, berbecii aduşi în expoziţie cîntăreau între 120 ŞI 130 kg, iar mieii vînduţi în această primăvară, au trecut de 30 kg în două luni şi jumătate. La capitolul oi de carne, pe  locurile unu şi trei sau situat mioarele crescute de Alexandru Vereş, din Chesău, iar locul secund a revenit domnului Simion Moldovan din Roşieni. Nechita Moldovan a obţinut locul doi la ţurcane, fiind urmat de Eugen Vişan, consăteanul său din Roşieni. Diplomă de participare a primit şi domnul Alexie Archiudean, din Năoiu, care deţine 150 de capre, iar laptele îl livrează unei firme prelucrătoare din municipiul Braşov, fiind obligat să-şi procure instalaţiile frigorifice necesare stocării produsului pe care-l livrează din două în două zile.

Concursul de tuns a fost cel mai interesant, competitorii, patru la număr, trebuind să se lupte cu căldura, cu timpul, şi să frizeze uniform şi fără ciupituri oile de acelaşi gabarit, alese din ţarcul cîştigătorului, Vasile Şuteu. Cel mai îndemînatic s-a dovedit a fi Alexandru Vereş, care şi-a… coafat mioara în 8 minute şi 15 secunde, urmat de Vlăduţ Ban şi Vlad Şuteu.

DSC00342Din standul de produse lactate nu au lipsit caşul, telemeaua, urda, jintuiala, cocorăzile cu caş. urdă, în amestec cu mărar şi ceapă, varză şi ceaunele cu balmoşi la discreţie. Organizatorii au adus o tonă de făină de mălai, 7.000 de farfurii şi tot atîtea furculiţe, care au rămas, în număr mare, şi pentru ediţia următoare.

A doua jumătate a zilei a fost rezervată componentei cultural-artistice, cu un preambul politic,urcînd pe scenă doar reprezentanţii PC,care au apreciat manifestarea oierilor din asociaţia Mioriţa, însă nimic despre greutăţile acestor temerari ce îndură frigul iernii şi căldurile verilor uscate lîngă turme, desfacerea produselor nu le este asigurată, lîna nu are preţ şi căutare, iar în lunile secetoase sînt obligaţi să ducă apă în butoaie şi cisterne în spaţiile de păşunat unde seacă fîntînile. Bizar mi s-a părut spiciul reprezentantului APIA Cluj, care a concluzionat: Mi-a plăcut foarte mult caşul, palaneţele şi ţuica, o să mai vin la Mociu… Sîntem convinşi că o să mai vină, deoarece se preconizează a se deschide un birou APIA la Mociu, pentru care, Consiliul local a şi hotărît unde se asigură locaţia.

Apoi, scena a fost dată ansamblurilor artistice din localitate care au prezentat cîteva din cele mai frumoase jocuri populare de pe Cîmpie, în acompaniamentul tarafului din Soporu, iar dintre solişti, interpreta de muzică populară Irina Şomeşan a primit merituoase aplauze pentru recitalul său.

Această frumoasă duminică de mai, înscrisă în cu roşu în calendare şi în agendele crescătorilor de ovine din acest spaţiu transilvan, s-a încheiat cu balul ciobanilor şi băciţelor.

Dumitru VATAU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.