Săptămîna Verde la Iclod

Primăria comunei Iclod şi conducerea Şcolii cu clasele I-VIII din localitate au avut o idee excelentă cînd, în cadrul acţiunii „Şcoala altfel”, au declarat această perioadă „Săptămîna Verde”. O iniţiativă bună, mai ales dacă avem în vedere îmbunătăţirea vremii şi crearea unor condiţii propice desfăşurării activităţilor gospodăreşti.

După cum ne-a declarat primarul comunei Iclod, doamna Maria Mureşan, în aceste acţiuni de înfrumuseţare a localităţii, pe lîngă cetăţenii satului sînt angrenaţi şi elevii. Zilele trecute cu toţii au muncit la plantarea unui număr mare de puieţi la marginea pădurii din vecinătatea comunei, lucrare de sezon realizată pe un hectar. În curtea noului sediu a Primăriei s-au asfaltat aleile şi s-a reamenajat spaţiul verde. La fel s-a procedat şi pe terenul de joacă al copiilor, din spatele Primăriei, unde micii locuitori ai satului îşi pot petrece timpul liber într-un mod civilizat, ferit de circulaţia maşinilor.

În perioada următoare, pe raza comunei Iclod vor fi continuate lucrările de bună gospodărire şi înfrumuseţare a localităţilor (ne referim aici şi la satele componente Livada, Orman, Fundătura şi Iclozel).

Mai consemnăm grija pentru spaţiile verzi a celor care muncesc la SC „Picolact” de la marginea comunei, unde în faţa halei de producţie se găseşte un adevărat „monument” al naturii, întreţinut cu mult gust şi spirit gospodăresc de personalul celei mai cunoscute unităţi de industrializare a laptelui din zona Clujului.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.