Sancţiunile împotriva Iranului – “harachiri” pentru europeni

Utro

Mass-media iraniene au anunţat că Teheranul este de acord să reia negocierile internaţionale pe marginea programului său nuclear, o întrevedere cu mediatori internaţionali – SUA, China, Rusia, Franţa, Marea Britanie şi Germania – urmînd să aibă loc la Istanbul. Această informaţie a tras în jos cotaţiile la petrol.

Permiţîndu-i pieţei să se relaxeze, Iranul a iniţiat o lovitură surprinzătoare. Marţi, 10 aprilie, ministrul petrolului din Iran, Rostam Qasemi, a confirmat că republica a stopat exportul de petrol spre Grecia. Ceva mai tîrziu, postul de televiziune iranian cu emisie în limba engleză, Press TV, a anunţat suspendarea livrărilor de petrol către Spania. Urmează Germania şi Italia. În ceea ce priveşte principalii săi inamici europeni – Marea Britanie şi Franţa – Teheranul a încetat să le livreze petrol încă din luna februarie.

Este evident că acest demers în ajunul negocierilor nu este unul întîmplător. Iranul dă foarte clar de înţeles că acordul pentru continuarea negocierilor nu echivalează cîtuşi de puţin cu înfrîngerea sa în acest proces şi că nu are de gînd să cedeze. Teheranul are suficiente rezerve valutare ca să poată sta liniştit, chiar dacă nu va vinde petrol timp de doi sau trei ani de zile, a declarat preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad.

Majoritatea experţilor sînt de acord cu preşedintele Iranului: ţara va supravieţui embargoului european.

Cu toate acestea, nu toţi sînt de acord cu această ipoteză. Preşedintele “Transneft”, Nikolai Tokarev, este de părere că pierderea livrărilor de petrol iranian se va resimţi destul de dureros: este aproape nerealist ca Uniunea Europeană (UE) să poată compensa volumul de petrol pe care nu-l va primi din cauza sancţiunilor împotriva Iranului.

“Sancţiunile împotriva Iranului sînt “harachiri” pentru europeni”, a declarat Tokarev într-un recent interviu acordat presei ruse. “Este greu de explicat o asemenea politică sinucigaşă, acest “dus al trenei” unui jucător mondial mai puternic, care îşi dictează regulile”, a spus preşedintele “Transneft”. Tokarev a explicat că la ora actuală Iranul livrează pe piaţa europeană circa 30 de milioane de tone de petrol. Cifra este una destul de impunătoare, iar piaţa este deja stabilită, astfel că reorientarea din alte direcţii a cantităţilor de combustibili corespunzătoare sau creşterea bruscă a extracţiilor este destul de dificilă, consideră specialistul rus.

De altfel, nu este vorba doar de creşterea extracţiilor de petrol. SUA, Franţa, Marea Britanie şi Japonia au convenit deja că, în caz de necesitate, îşi vor desigila rezervele strategice. De asemenea, o serie de ţări exportatoare, între care şi Rusia, şi-au exprimat deja acordul de a compensa cantităţile de petrol lipsă.

Fără îndoială, toate aceste jocuri în jurul Iranului sînt în avantajul exportatorilor de petrol. Atît timp cît situaţia rămîne controversată, preţurile la petrol se vor menţine la un nivel ridicat, aducînd venituri suplimentare la bugetele de stat.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.